Sf. Nicolae, pe lângă numeroase griji şi atribuţii pe care le are în este, de sute de ani, unul dintre cei mai iubiţi şi mai cinstiţi sfinţi. Ca protector îndrăgit al copiilor, este primul moş, darnic sau justiţiar, cărora le aduce acestora cadouri odată cu sosirea iernii. Sf. Nicolae, Sfânt-Nicoară, Sf. Ierarh Nicolae oferă ajutor pentru văduve, pe unele locuri şi al tâlharilor, orfani şi fetele sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează de la înec corăbierii, apară soldaţii pe timp de război, motiv pentru care este invocat în timpul luptelor, este cinstit atât pentru boli, cât şi pentru lovituri, precum şi, evident, pentru sprijin acordat în cele mai diverse situaţii.
El nu a dorit să ajungă arhiepiscop, nici să-i fie recunoscute faptele bune şi minunile înfăptuite din timpul vieţii, nici să câştige atâta popularitate, devenind, pentru mulţi, Sfântul care pune daruri în ghetuţe! Oamenii îl iubesc şi i se închină, îl roagă să le ocrotească vieţile şi gospodăriile. Şi, pentru că Sfântul ocupă un loc important în viaţa lor, mirenii fac praznice, îi cântă colinde şi spun poveşti despre el, în care Sfântul rămâne aşa cum îl ştim cu toţii: grabnic ajutător şi făcător de minuni.
Sfântul Ierarh Nicolae s-a născut în jurul anului 280, nu se cunoaşte data exactă, în oraşul Patara Lichiei, din vestita provincie Licia a Asiei Mici, din partea asiatică a Turciei de azi. A trecut la cele trecut la cele veşnice in jurul anului 345, în localitatea Mira, astăzi Kocademre, Turcia, în jurul anului 342.
Tradiţia creştină povesteşte că părinţii săi erau foarte credincioşi, dar nu aveau copii. Într-un târziu, după multe rugăciuni, Dumnezeu le-a îndeplinit dorinţa şi le-a dat un băiat, pe care l-au botezat Nicolae, nume care înseamnă „învingătorul poporului”. Se mai spune că la prima scaldă, deşi abia născut, s-a ridicat în picioare în albie şi a stat trei ore aşa, ceea ce a fost interpretat ca un semn de viitoare sfinţenie. Apoi a refuzat să sugă miercurea şi vinerea înainte de a se încheia rugăciunile zilei. Acest obicei de a posti l-a păstrat toată viaţa. Se ştie că încă din copilărie, părinţii săi l-au învăţat cele de trebuinţă unui creştin: să se roage şi să caute să facă milostenie şi fapte bune. A învăţat filosofie, teologie şi să tâlcuiască Sfânta Scriptură, după cum obişnuiau creştinii din vremea sa. Petrecea mult timp cu călugării şi participa zilnic la slujbe. Pe măsură ce creştea, se arăta din ce în ce mai atras de studiul Sfintei Scripturi. Unchiul său, căruia îi purta numele şi despre care se spune că era episcop ori stareţul unei mânăstiri din apropiere, i-a îndemnat pe părinţi să-l lase să-i slujească Domnului. Părinţii au fost de acord şi Nicolae a intrat în viaţa monahală. Când s-a făcut mare, a fost sfinţit preot de către unchiul său. Apoi părinţii săi au murit în timpul unei epidemii de ciumă. Nicolae a folosit averea moştenită de la părinţi ajutându-i pe nevoiaşi.
La scurtă vreme după această întâmplare, Sfântul Nicolae a vrut să viziteze Ţara Sfântă. A plecat cu o corabie. I-a prins o furtună puternică, dar Sfântul şi ceilalţi călători s-au rugat şi furtuna s-a potolit. Unul dintre marinari de pe catarg ar fi alunecat şi a rămas fără suflare pe punte. De mila lui şi pentru suferinţa celorlalţi marinari, care îşi plângeau prietenul, Sfântul Nicolae s-a rugat şi Domnul l-a înviat. De atunci se spune că a devenit Sfântul Nicolae apărător al celor aflaţi în primejdii pe mare, căci de nenumărate ori a venit în ajutorul celor în primejdie să se înece. La întoarcerea din Ţara Sfântă, a vrut să se retragă la mănăstire, dar un glas de sus i-a poruncit să se întoarcă între oameni. Din smerenie, a părăsit Patara, unde îl iubeau toţi pentru viaţa sa sfântă, şi s-a dus să trăiască, sărac şi necunoscut, în cetatea Mira, localitate care se numeşte astăzi Demre, situată la 50 de kilometri de Patara.
Într-o zi s-a dus la slujbă şi, ca de obicei, a intrat primul în biserică. Acolo aştepta episcopul locului, înştiinţat de Domnul că primul om care va intra în biserică este alesul Său, pe care îl cheamă Nicolae. Tocmai murise arhiepiscopul şi oamenii se rugau să primească un nou părinte cu viaţă sfântă care să-i păstorească. Plin de smerenie, Nicolae nu a vrut să primească a fi numit arhiepiscop, dar se spune că i S-a arătat Domnul Hristos cu Maica Sa şi, înţelegând că aceasta e voinţa lor, a acceptat. Ajuns arhiepiscop, Sfântul Nicolae se îngrijea şi de sufletele, dar şi de trupurile celor pe care îi păstorea. Ştia că, din cauza sărăciei şi a nevoilor, oamenii slabi pot să păcătuiască, punându-şi sufletele în primejdie.
Se spune că într-un oraş trăia un om foarte sărac, care avea trei fete cuminţi şi frumoase. Pentru că nu mai avea ce să le dea de mâncare, nici zestre, ca să le căsătorească, s-a gândit să le pună pe fete să-şi câştige pâinea. Aceasta însemna să le vândă ca sclave sau să ajungă prostituate. Dar Sfântul Nicolae, înştiinţat de Domnul, s-a dus într-o noapte şi a aruncat pe fereastra omului o pungă cu bani. Mult s-a mai minunat omul şi, cu banii primiţi, a reuşit să-şi căsătorească fiica mai mare.
Sfântul Nicolae l-a mai ajutat de două ori, pentru celelalte fete, tot pe furiş. Dar a treia oară a fost prins de tatăl fetelor, care stătea la pândă, noapte de noapte, pentru a afla cine este binefăcătorul său. Omul i-a căzut la picioare şi i-a mulţumit cu lacrimi în ochi, dar Sfântul l-a îndemnat să nu mai spună la nimeni. Totuşi, povestea despre mila Sfântului s-a răspândit şi locuitorii care primeau un ajutor neaşteptat îi mulţumeau Arhiepiscopului Nicolae!
Se mai povesteşte că Sfântul ar aruncat punga cu bani pe fereastră şi ea a nimerit într-un ciorap pus la uscat lângă foc. Alţii spun că ar fi fost o gheată. Se crede că aşa a apărut obiceiul de a pregăti ghetele sau ciorăpeii în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, în speranţa de a primi un dar de la Moşul care nu li se arată niciodată! Dar câţi dintre cei mici uită să-şi lustruiască ghetele în ajunul praznicului Sfântului Nicolae? În noaptea de 5 spre 6 decembrie se spune că Moş Nicolae vine la geamuri şi priveşte la copiii care dorm şi sunt cuminţi. Dimineaţă ei găsesc în ghetuţe bomboane, prăjituri, mere şi nuci. Mai veche este însă tradiţia pedepsirii copiilor leneşi şi neascultători cu nuieluşa de măr lăsată în încălţările lor. Crenguţele se pun în apă, pentru a înflori până la Naşterea Domnului, ocazie cu care se prognozează şi rodul livezilor pentru anul viitor, dar şi că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa flori albe. Tot cu aceste crenguţe de măr înflorite se face şi vestita sorcovă cu care copiii pornesc la colindat. Ziua de 6 decembrie încheie astfel ciclul de sărbători şi practici magice, dedicate în special lupilor şi spiritelor morţilor-strigoi, început la mijlocul lunii Noiembrie (Filipii de Toamnă, Filipul cel Şchiop, Vovidenia, Lăsatul Secului de Crăciun, Noaptea Strigoilor şi Sântandrei) şi încheiat la începutul lunii decembrie (Zilele Bubatului, Varvara, Moş Andrei), specific unui străvechi început de an autohton, Anul Nou dacic. În unele zone, fetele de măritat se adună în ajunul sărbătorii de Moş Nicolae la casa uneia dintre fete şi fac plăcinte, iar pe la 9 seara flăcăii se prezintă la casa fetelor de măritat unde se continuă petrecerea începută de Sf. Andrei la ,,păzitul usturoiului”.
Puterile destul de mari ale moşului, după Sf. Dumitru, încă un tânăr cavaler, alături de Sf. Gheorghe, Sf. Toader, Sf. Andrei şi Sf. Ion, Sf. Nicolae este, poate, primul sfânt bătrân, asociat anului înaintat în vârstă ce oferă numeroase indicii asupra naturii cosmice a divinităţii: patron al iernii, gardian al soarelui în jumătatea septentrională a anului, este un sadea Gerilă, care aduce zăpadă şi gheaţă la început de iarnă, când îşi scutură Sf. Neculai barba lui cea albă, aluzie la prima zăpadă care cade la începutul iernii, el păzeşte Soarele care încearcă să se strecoare pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură, este iscoada lui Dumnezeu pe lângă Drac.
În nopţile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o clipă, oamenii pot să-l vadă stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Tot în popor se spune că Sfântul Ion îşi face apariţia pe un cal negru, pentru a întoarce iarna.
Bisericile ridicate în cinstea lui pretutindeni în Europa şi poveştile despre minunile numeroase făcute de el sunt o dovadă vie a ajutorului pe care Sfântul Nicolae l-a dat celor sărmani şi celor aflaţi în primejdie, dar şi a dragostei şi evlaviei pe care i-o poartă creştinii de pretutindeni.
Peste 811.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae. Din totalul persoanelor care poarta aceste nume, aproape 540.000 sunt bărbaţi (Nicolae, Neculai, Nicuşor, Niculae, Nicu, Nicula, Nicoară) iar aproximativ 280.000 sunt femei Nicoleta, Niculina, Neculiţa, Nicolina, Nicola. Dintre aceste prenume, cel mai răspândit este Nicolae/ Nicolaie, aparţinând unui număr de 353.415 bărbaţi, urmat de Nicoleta, prenumele a 191.030 de femei.
La mulţi ani tuturor celor ce poartă numele de Nicolae şi derivatelor!
Dan HORGAN
Bibliografie:
– Adrian Fochi – ,,Datini şi eresuri populare de la sfârşitul secolului al XIX-lea”, Editura Minerva, Bucureşti, 1976.
– Antoaneta Olteanu – ,,Calendarele poporului român”, Editura Paideia 2001.
– Arthur Gorovei – ,,Credinţi şi superstiţii ale poporului român” Editura ,,Grai şi Suflet – Cultura Naţională” Bucureşti, 1995.
– Elena Niculiţa Voronca – ,,Datinile si credinţele poporului român”, Editura Polirom Iaşi 1998.
– Gh. F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român” Editura Saeculum Bucureşzi 2005.
– Ion Ghinoiu – ,,Obiceiuri populare de peste an”, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1997.
– Ion Ghinoiu – ,,Panteonul românesc” Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Ion Ghinoiu – ,,Sărbători şi obiceiuri româneşti”, Editura Elion, Bucureşti, 2002.
– Ion Ghinoiu – ,,Zile şi mituri. Calendarul ţăranului român 2000”, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999.
– Ion Taloş – ,,Gândirea magico-religioasă la români”, Dicţionar, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001.
– Irina Nicolau – ,,Ghidul Sărbătorilor Româneşti”, Editura Humanitas, 1998.
– Narcisa Ştiucă – ,,Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”, Editura Cartea de Buzunar, 2006.
– Marcel Lapteş – „Timpul şi sărbătorile ţăranului român” , Editura Corvin, 2009.
– Marcel Olinescu – ,,Mitologie românească”, Editura Saeculum I. O., Bucuresti, 2001.
– Mihai Coman – Mitologie populara românească. Editura: Minerva, Bucureşti, 1988.
– Proloagele de la Ohrida, Editura Cartea Ortodoxă, 2005.
– Romulus Antonescu – ,,Dictionar de simboluri și credințe tradiționale romanești”, Ediție digitală, 2009
– Romulus Vulcănescu – ,,Mitologie Română”, Editura Academiei R.S.R. Bucureşti, 1985.
– Simion FIorea Marian – „Sărbătorile la români” Editura “Grai şi Suflet – Cultură Naţională”, 2001.
– Tony Brill – ,,Legendele românilor, Editura Grai şi suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 1994.
– Tudor Pamfile – ,,Mitologia română”, Editura ALL, Bucureşti, 1997.
– Tudor Pamfile -,,Sărbătorile la români”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997.
– Vieţile Sfinţilor, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor 1998.