Țigări de contrabandă, disimulate în colete, descoperite într-un autocar, la controlul de frontieră din Vama Albita – FOTO

0
181

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit la controlul de frontieră, ascunse și neclarate, disimulate în coletele transportate într-un autocar, 18.600 de țigarete de contrabandă ce urmau a fi comercializate pe piața neagră din România.

În data de 08 februarie, în jurul orei 03.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, conducând un autocar înmatriculat în județul Iași, un bărbat cu cetățenie română și în Republica Moldova,  în vârstă de 30 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, disimulată în coletele transportate, cantitatea totală de 18.600 de ţigarete (930 de pachete), de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că țigările îi aparțin și că intenționa să le introducă ilegal în țară, urmând  să fie comercializate pe piața neagră.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii tuturor bunurilor accizabile descoperite,  în valoare totală de 13.950 de lei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta.