Tragedie la doar 27 de ani: Mihai, un tânăr frumos, a ales să își pună capăt vieții după ce și-a pierdut toți banii la păcănele

0
148

Un tânăr s-a aruncat în gol de pe un pontin în zona Clubului Nautic din Slatina. Gestul său a fost observat de un trecător, care a sunat imediat la numărul de urgență 112. Chiar dacă la fața locului au sosit mai multe echipaje ISU și scafandri, bărbatul a fost găsit prea târziu. Se afla la doar cinci metri distanță de mal când a fost descoperit. La doar 27 de ani, a ales să-și încheie viața.

Familia lui Mihai a declarat că acesta și-a primit salariul cu puțin timp în urmă, dar joi dimineață l-a pierdut la păcănele. După ce s-a întors acasă, le-a mărturisit părinților fapta sa și le-a cerut bani pentru haine. Cu toate că aceștia i-au promis că îi vor da, nu au putut să îi ofere mult. Supărat, Mihai a plecat de acasă în jurul orei 17:45, spunându-le că se duce să își facă un abonament la sală, care era situată chiar în apropiere de locul unde a decis să-și pună capăt vieții. Locuitorii orașului își amintesc de Mihai ca fiind un tânăr discret, dar respectuos cu cei din jur. Primarul din Piatra-Olt, Nicușor Rada, a declarat că Mihai era binecunoscut în comunitate ca fiind un tânăr educat și respectabil. Motivele care l-ar fi condus la acest gest tragic rămân neclare.

Vestea morții sale a șocat pe cei care l-au cunoscut. Mesaje pline de durere și regret au fost postate online, exprimând neputința și durerea provocată de pierderea sa prematură.

Vestea morţii a căzut ca un trăsnet pentru cei care l-au cunoscut. „Încă nu pot accepta asta încă cred ca este o glumă nu pot să accept ca tu nu mai ești printre noi acum?? Aveai un viitor frumos erai tânăr aveai toată viața înaintea ta de ce ai făcut asta de ce?? De azi nu ne vom mai saluta pe stradă nu ne vom mai scrie mesaje , de azi te vom privi doar din fotografiile rămase și gândurile de la cel mai bun prieten!! Vei fi și vei rămâne în inimile noastre ne pare extrem de rău! Dumnezeu să te odihnească în pace și îngerii să aibă grijă de tine”, „Copil tânăr și frumos,nimeni nu ți_a spus și ție că viața este frumoasă,,,,,păcat de tinerețea ta”, „Undeva se rupe, copil frumos, viața este un fir de păianjen”, „Sincere condoleanțe prieten drag nu te vom uita niciodată vei rămâne in inimile noastre pentru totdeauna!”, sunt doar câteva dintre mesajele postate.