Judecătorii de la Judecătoria Sectorului 1 au aprobat, duminică seara, cererea procurorilor militari de arestare preventivă a celor două persoane reţinute în cazul agresării femeii jandarm din Piaţa Victoriei, de vineri seara.
Potrivit Antena 3, cei doi s-au scuzat în faţa judecătorilor şi au afirmat că au lovit-o pe femeia jandarm pentru că se distrau şi credeau că lovesc doar în scutul acesteia. Unul dintre ei a recunoscut că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Una dintre persoanele arestate este manager al unui fast-food.
Ionuț Liviu Cojoacă și Claudiu Dobre Mihai, în vârstă de 30, respectiv 24 de ani, au fost reținuți de către procurori sâmbătă noaptea, sub acuzațiile de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice. Faptele ar fi fost săvârșite la mitingul de vineri seară, din Piața Victoriei. Ambii bărbați sunt din Capitală.
Cercetările în această cauză continuă.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București și polițiștii de la Serviciul Omoruri au audiat, până în prezent, 19 de persoane în legătură cu violențele de la protestul de vineri, informează Poliția Capitalei.
În paralel cu aceste activități au fost analizate înregistrarile realizate de mass media. Activitățile desfășurate au ca scop stabilirea identității celor prezenți în zona producerii agresiunii și a faptelor lor, mai arată Poliția Capitalei.
De asemenea, procurorii militari au primit, până la ora transmiterii știrii, 19 plângeri penale împotriva jandarmilor, depuse de către protestatarii prezenți la mitingul de vineri, din Piața Victoriei.
Procurorii fac apel la participanții protestului de vineri seară, care au fost răniți sau care pot oferi informații relevante pentru anchetă să se prezinte la Parchetul Militar din Capitală, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Toți cei care au fost răniți sau au participat la protestul de vineri seară din Piața Victoriei și care pot oferi informații importante pentru ancheta procurorilor, sunt invitați la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul București (strada George Georgescu, nr. 2) pentru a oferi datele sau imaginile pe care le dețin