Anuntul facut de ISU VASLUI: Termenul prorogat a expirat pe 30 septembrie 2017

0
84

Termenul prorogat pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu a expirat la data de 30 septembrie 2017.
Începând cu data de 01 octombrie 2017, beneficiarii sau proprietarii construcțiilor care au obligația obținerii acestui act administrativ sunt pasibili de sancționare contravențională, pentru nedeținerea acestuia.

Conform prevederilor legale, punerea în funcțiune, fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, a construcțiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinație, atrage după sine aplicarea sancțiunilor contravenționale, cu amenzi cuprinse între 20.000 – 50.000 lei. Categoriile de construcții şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu sunt menționate în HG 571/2016. (http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/180921 ).

Pe lângă aplicarea legii în sfera sancționatorie amintită anterior, instituția noastră reafirmă disponibilitatea pentru soluționarea situațiilor obiectivelor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu și intrarea în legalitate, prin certificarea îndeplinirii măsurilor de securitate la incendiu și eliberarea actului administrativ.
Totodată, menționăm că obligația solicitării și obținerii autorizației de securitate la incendiu revine, potrivit legii, beneficiarilor/investitorilor construcțiilor.

De asemenea, facem precizarea că documentația tehnică, în baza căreia se emite autorizația de securitate la incendiu, trebuie întocmită, conform prevederilor legale, de către proiectanți și certificată de către verificatorii de proiecte, atestați. Reamintim faptul că pentru obținerea acestui act administrativ, instituția noastră nu percepe taxe.

În cazul în care este constatată încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, inspectoratele pentru situații de urgență pot decide oprirea funcționării ori utilizării construcțiilor sau amenajărilor, sancțiune care nu este condiționată de existența autorizației de securitate la incendiu. Criteriile pentru aplicarea măsurii complementare de oprire a funcționarii ori utilizării sunt reglementate în HG 915/2015 ( http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/172642 ).
* * *
În primele opt luni ale anului 2017, la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Podul Înalt” al judeţului  Vaslui, s-au depus eforturi susținute pentru soluționarea celor 211 solicitări în vederea emiterii avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu.

În urma verificării documentațiilor tehnice și a lucrărilor din teren, la nivelul judeţului Vaslui au fost emise 51 avize de securitate la incendiu și 5 autorizații de securitate la incendiu.

De asemenea, în perioada 01 ianuarie – 31 august a.c., inspectorii de prevenire au derulat 570 acțiuni de îndrumare și control, pe timpul cărora s-au constatat un număr de 7.902 deficiențe, dintre care 1.189 deficiențe au fost soluționate pe loc şi s-au  aplicat 332 amenzi în cuantum de 247.000 lei.

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor, personalul specializat a acordat asistenţă tehnică de specialitate în 160 cazuri, persoanele responsabile primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a elaborat o platformă on-line, sub forma unui ghid practic, prin intermediul căreia, persoanele interesate pot verifica necesitatea obținerii actelor administrative, respectiv documentele necesare pentru eliberarea acestora.
Întocmit,