Ministrul Muncii, in control pe litoral: ‘Sunt usor ingrijorata de ceea ce am gasit aici’

0
69

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a fost prezentă astăzi, 12 iulie, la Constanța, după ce a desfășurat mai multe acțiuni în Constana, dar și în stațiunea Mamaia.

„Bună ziua tuturor. Prezența mea la Constanța trebuie înțeleasă în sensul în care port mesajul echipei Ludovic Orban pentru agenții economici care trebuie să se implice mai mult pentru a preveni creșterea numărul de cazuri de infecție cu COVID. Eu cred că guvernul a făcut dovada că este alături de agenții economici. Toți care administrează cluburi, restaurante, hoteluri, centre comerciale, îl consideră Guvernul partenerul lor. Avem nevoie să se implice mai mult și să ia mult mai multe măsuri de organizare a localurilor”, a spus Violeta Alexandru.

Violeta Alexandru a mai spus că le-a reamintit oamenilor că au făcut eforturi de a ține angajații în șomaj tehnic pentru să nu îi piardă.

„Nu se poate imagina o situație sub control fără responsabilitatea ambelor părți”, a subliniat Violeta Alexandru pentru cei care merg în club.

Ea a mai precizat că le-a spus managerilor de club că atunci când au situații de aglomerare la intrare, trebuie să apeleze la jandarmerie.

„Trebuie să colaboreze cu instituțiile pentru a elibera spațiu de așteptare. Eu m-am mirat că exista acest spațiu de așteptare. Știam că rezervările se fac doar online și telefonic. Pare că se preiau rezervări peste numărul optim necesar, probabil în ideea că unii dintre clienți pleacă și eliberează spațiul. Dar cert este că această zonă de programare există”, a mai spus Violeta Alexandru, care a spus că are o problemă cu modurile în care se fac rezervările.

„Avem nevoie să facem într-adevăr echipă puternică cu agenții economici. Fără aceste măsuri ne putem aștepta la creșterea numărului de persoane infectate și nu vrem închiderea lor. A venit momentul să se implice mai mult”, a spus Violeta Alexandru.

Ea a mai spus că nu erau multe zone de dans.

„Am fost la un singur club unde se dansa, unde am vorbit cu mangerul și s-a justificat că le spună în continuu să rămână în grupuri mai mici și distanța. Dar chiar dânșii răspândiseră mesei”, a mai spus ministrul.

„Nu ne dorim să închidem cluburile. Ținta Guvernului nu este de a închie agenții economici”, a subliniat Violeta Alexandru.

„Eu vreau să mă asigur că se aude mesajul nostru, că se receptează de toți care lucrează pentru clienți”, a spus ministrul. „Avem o pierdere efectivă de 14.000 comparativ cu începutul acestui an. Sunt oameni care au rămas fără venit, ceea ce arată că măsurile luate de Guvern, oferite rapid, simplu – procedura de solicitare – au ajuns unde trebuie și oamenii au avut o minimă stabilitate”, a precizat ministrul.

„Sunt ușor îngrijorată de ceea ce am găsit aici. Nu mi-au creat impresia că sunt ignoranți, cu toate acestea nu cred că este acum o situație în care să fie tratată cu maximă responsabilitate situația. Colegii mei vor prezenta un raport cu sancțiunile aplicate. În afară de aglomerația de la intrare, nu vreau să spun că am găsit ceva grav. După ce am discutat, toate ideile mele, sugestile mele au fost bine primite”, a mai spus Violeta Alexandru, care a spus că nu ea a dat sancțiuni, ci doar a făcut observații.

„Înainte să amendezi sau să închizi, trebuie să te uiti la bunăvoința celui din fața ta!”, a spus Violeta Alexandru, întrebată dacă alegerea de a nu da multe amenzi are legătură cu alegerile care urmează.