Mama lui Costin Mărculescu a murit în 2003, iar actorul a rememorat acele momente dramatice atunci când a postat o fotografie cu aceasta. “Pe 22 Decembrie 2003 dimineața, mama mea Sanda MĂRCULESCU a murit la Spitalul Municipal din Capitală iar eu la ora 17.00 aveam la Sala Palatului Gala Aniversară a Agenției mele de Modelling cu 4.500 de cursanți și părinți veniți din toate județele”, a scris Mărculescu.
“Nu numai că nu l-am amânat dar l-am și prezentat și am și cântat. Eu nu știu căți au trecut prin așa ceva… aici cu mămica mea și prietenul și colegul meu de bancă din liceu FLORINEL TOMA pe care ulterior l-am cununat și i-am botezat fetița lui cu AURA TOMA”, a mai explicat Mărculescu fotografia de arhivă.
Reacţia lui Costin Mărculescu după decesul mamei sale. A fost găsit în cadă
Costin Mărculescu a fost descoperit mort în apartamentul său miercuri noapte, iar vecinii artistului susțin că nu mai fusese văzut de câteva zile, deși el ieșea zilnic să își plimbe câinele. Câinele lui Costin Mărculescu a fost cel care a alarmat locatarii blocului, lătrând puternic de zile bune. (vezi cum a fentat Costin Mărculescu moartea în urmă cu 10 ani)
Chemați, pompierii au spart ușa locuinței și l-au găsit decedat în cadă. Trupul neînsufletit al actorului era în stare avansată de putrefacție. Corpul lui Costin Mărculescu a fost transportat la Institutul de Medicină Legala, în vederea stabilirii cauzei decesului. Rezultatele de la INML au dat și cauza decesului – infarctul.