Bianca Brad, despre dramele vieții sale. Actrița a trecut prin cele mai grele încercări: “Am fost în comă!”

0
155

Bianca Brad este una dintre cele mai mari actrițe din România. În ultima vreme a dispărut din lumina reflectoarelor, dar se pare că boala și alte încercări au ținut-o departe de public. A trecut prin multe și a suferit, dar a învățat să le depășească pe toate.

Bianca Brad, la un pas de moarte

Bianca brad este una dintre cele mai cunoscute actrițe din România. În ultima vreme nu am mai fost văzută, pentru că problemele de sănătate i-au pus capac. Bianca brad este una dintre cele mai cunoscute actrițe din România. În ultima vreme nu am mai fost văzută, pentru că problemele de sănătate i-au pus capac.

Se pare, însă, că greul a venit de mult timp la marea vedetă, încă de când era doar un copil. A fost la un pas de moarte când avea doar 14 ani. S-a urcat pe motor alături de verișorul ei și a căzut, după care a intrat în comă. Norocul ei a fost, însă, că purta cască de protecție și impactul am mai fost micșorat.

„Toți avem în noi puterea de a depăși obstacole cu credință multă și cu voință. Am avut multe obstacole, iar despre unele nici nu se știe încă. Am fost într-un accident de mașină, nu prea se știe despre asta. La 14 ani eram pe motocicletă cu verișorul meu și ne-a lovit o mașină și am fost în comă. Dacă nu aveam casca pe cap nu aș mai fi fost astăzi aici, dar am avut multe încercări. Întotdeauna să pot să depășesc un obstacol m-am gândit că putea să fie și mai rău. Sunt datoare să încerc tot ce se poate”, a spus vedeta.

Bianca Brad a depășit cancerul singură

Dintre toate loviturile, diagnosticarea cu cancer la sân a fost cea mai mare. După zile întregi de dureri, a decis să meargă la doctor, dar deja era prea târziu. A aflat acolo că suferă de o boală grea și a decis să nu spună nimănui de ea, ci să treacă peste tot singură, deși a fost greu. Nici măcar mama ei nu a știut cât suferă.

Bianca Brad a fost diagnosticată în 2015 cu cancer la sân, însă a făcut totul public abia când s-a vindecat. Timp de șase ani a mers la tratament, la chimioterapie și s-a vindecat. Crede că doar credința a fost cea care a ajutat-o cel mai mult și nu se teme dacă boala va reveni.

„Am fost operată pe 8 aprilie cu reconstrucție imediată. Acum sunt foarte bine. Nu mă mai interesează ce spune lumea, că o să revină cancerul. Important e să lași frica în voia lui Dumnezeu. Dacă crezi în Dumnezeu, frica nu are loc. Încercările ne sunt date în viață spre binele nostru.”, a mai spus vedeta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.