In dupa-amiaza zilei de luni, 30 martie 2020, de la ora 17.00, Preasfintitul Parinte Ignatie, Episcopul Husilor, a savarsit Sfanta Liturghie in Paraclisul Episcopal din Husi.
In cuvantul de invatatura, Preasfintia Sa a extras din lucrarea «Scara», a Sfantului Ioan Scararul, un fragment care descrie roadele pocaintei in viata crestinului:
„Mi-am propus sa zabovesc asupra unui text din Sfantul Ioan Scararul. Apelativul acesta, de «Scararul» vine de la o lucrare esentiala pentru desavarsirea fiecarui crestin, «Scara». El a gandit modul nostru de vietuire duhovniceasca ca pe o scara pe care suntem chemati sa urcam, din treapta in treapta. Fiecarei trepte ii corespunde o virtute si opozitia ei – de care trebuie sa ne debarasam.
Iconografii nostri au surprins, foarte frumos, pe peretii exteriori ai manastirilor din Nordul Moldovei, imaginea Scarii pe care urca crestinii, trebuind sa aiba privirea atintita spre dragostea lui Hristos. In aceasta reprezentare iconografica vedem pe unii care se rostogolesc si isi pierd echilibrul pe la jumatatea scarii. Aceasta se intampla din pricina mandriei”.
«Semnul pocaintei pline de grija sta in a ne socoti pe noi vrednici de toate necazurile vazute si nevazute ce ni se intampla, ba inca de si mai multe»
Pocainta este treapta a V-a din aceasta Scara.
In perioada Postului Mare suntem chemati sa acordam o atentie sporita pocaintei, care trebuie inteleasa ca cea care ne da puterea si contine in sine harul de a ne distanta si chiar de a divorta de pacatele pe care noi le adunam in suflet.
Am folosit termenul «a divorta» pentru ca noi, de cele mai multe ori, incuviintam sa primim pacatul ca si cum ne-am casatori cu el.
Ne este atat de greu sa renuntam la pacat incat simtim ca atunci cand ni se cere acest lucru este ca si cum am rupe ceva din propria noastra fiinta.
Pacatul s-a amestecat atat de mult cu firea noastra, a devenit obisnuinta firii noastre incat este foarte dureros atunci cand decidem sa o rupem, la modul cat se poate de radical, cu el”.
Ierarhul Husilor a explicat faptul ca pocainta reala presupune o schimbare radicala a modului de a ne raporta la fiecare situatie din viata noastra:
„Sfantul Ioan Scararul ne ajuta sa ne dam seama ca suntem in stare de pocainta atunci cand consideram, in adancul constiintei noastre, ca suntem vrednici de necazurile care se pot abate asupra noastra.
Daca ne justificam, daca ne revoltam fata de incercarile si necazurile pe care viata ni le pune inainte, daca judecam si avem o stare de permanenta nemultumire, sa avem certitudinea ca nu este pocainta in noi.
Lucram o falsa pocainta, care nu schimba nimic din sufletul nostru. Ramanem crestini doar la modul nominal, nu schimbam nimic in viata noastra.
Sfantul Ioan Scararul ne da aceasta lampa de control, sa ne dam seama daca este pocainta in noi.
Foarte greu acceptam ca cineva sa ne spuna ca am gresit.
Primul impuls este de a ne justifica si de a-l considera pe celalalt ca are o optica gresita in ceea ce priveste persoana noastra.
Cand avem o asemenea atitudine este clar ca schimbarea nu se va intampla niciodata. Pocainta inseamna schimbare radicala a modului nostru pacatos si eronat de a ne raporta la viata duhovniceasca si la cei din jur.
Cand nu exista stare de pocainta, ranim cu foarte multa usurinta dragostea celor din jur.
Sfantul Ioan Scararul considera ca noi suntem in starea de pocainta daca avem capacitatea de a considera ca meritam necazurile care vin asupra noastra.
Foarte greu gasim omul care sa spuna ca merita necazurile cu care se confrunta, ca sunt din cauza propriilor pacate. Poate o va face verbal, enuntiativ, dar daca atingi ceva mai sensibil, imediat se supara si nu ne mai vorbeste”.
De asemenea, Parintele Episcop Ignatie a vorbit despre smerenie, ca rod al pocaintei:
„Tot Sfantul Ioan Scararul ne spune ca «pocainta este cumparatoarea smereniei».
Ori de cate ori ne asumam starea de pocainta, de limitare a fiintei noastre, si nu consideram ca toti trebuie sa graviteze in jurul nostru, dobandim smerenia.
De aici incepe aratarea lui Dumnezeu, dupa cum spune Sfantul Sofronie Saharov, de la constientizarea propriei nimicnicii. Ori de cate ori ne vedem propriile noastre limite.
Ceea ce nu asumam nu poate fi vindecat.
Hristos a vindecat in firea omeneasca ceea ce a asumat. Daca ne-a asumat integral firea umana, exceptand pacatul, inseamna ca ne-a si vindecat.
Sfantul Ioan Scararul spune ca pocainta este «cumparatoarea» smereniei, adica ea ne procura smerenia. Se potriveste minunat aceasta imagine, mai ales in lumea noastra, capitalista”.
La final, Preasfintia Sa a citat din scrierea Sfantului Ioan Scararul modul in care lucrarea pocaintei se aplica, cat se poate de concret, in viata cotidiana a unei manastiri:
„Sfantul Ioan Scararul da exemplul unei manastiri care punea accentul foarte mare pe pocainta. Fiecare calugar isi asuma, la nivel personal, profund, starea de pocainta si lucra in inima sa.
Toate locurile din manastire erau un indemn palpabil la pocainta.
Sfantul Ioan Scararul descrie, prin intrebari-constatare, atmosfera din acea manastire: «unde se vedea intre ei vreo izbucnire de ras? Unde vreo vorbarie fara rost? Unde vreo fapta a iutimii? Unde vreo fapta de manie? Nu mai stiau de unde este printre oameni vreo manie, caci plansul (pocainta) alungase dintre calugari, cu desavarsire, mania. Unde se vedea vreo impotrivire in cuvant? Unde vreo indrazneala? Unde vreo lecuire a trupului? Unde vreo urma de slava desarta? Unde vreo mangaiere din continutul unei mancari? Nadejdea tuturor acestora se stinsese la ei. Unde se vede la ei grija de ceva pamantesc? Unde gandul de a judeca pe careva dintre oameni? Nimic din toate acestea».
Cat de frumos ar fi sa multiplicam aceasta atmosfera”!
