Autocisterna rasturnata in rigola de pe marginea Drumului European 581 la Oltenesti – FOTO

0
146

Secția de pompieri Huși a intervenit, vineri, 1 decembrie, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 (EPA) și echipaje specializate pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea și acordarea primului ajutor, în urma producerii unui accident rutier pe DE 581, la ieșirea din localitatea Oltenești, comuna Oltenești, sensul de mers spre Crasna.

La sosirea pompierilor a fost găsită o autocisternă răsturnată pe o parte, în rigola de pe marginea carosabilului. Autocisterna încărcată cu 25 tone de floarea soarelui prezenta scurgeri de ulei și combustibil. Conducătorul auto se autoevacuase, dar prezenta multiple escoriații. Victima a fost evaluată, a primit primul ajutor în ambulanța SMURD, însă a refuzat transportul la o unitate medicală de urgență.

Pompierii au asigurat măsurile PSI, după care au oprit scurgerile de ulei și combustibil.
Polițiștii efectuează cercetări privind cauza și circumstanțele producerii acestui accident rutier.