joi, 9 mai, 2024

Autoturism lovit de tren in comuna vasluiană Tutova pe Drumul Judetean 243

Distribuie:

Publicat:

Accident rutier pe DJ 243, la trecerea la nivel cu calea ferată

* Pompierii bârlădeni intervin pentru asigurarea măsurilor PSI, degajarea unui autoturism, evaluarea victimelor și acordarea primului ajutor, în urma producerii unui accident rutier la intrarea în localitatea Crivești, comuna Tutova * O femeie în vârstă de 24 ani este transportată la Spitalul Municipal “Elena Beldiman” Bârlad *

Detașamentul de pompieri Bârlad intervine cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, degajarea unui autoturism, evaluarea persoanelor implicate și acordarea primului ajutor, în urma producerii unui accident rutier, la trecerea la nivel cu calea ferată, pe DJ 243, în apropiere de localitatea Crivești, comuna Tutova. La fața locului s-a deplasat și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui, substația Bârlad.
Un autoturism în care se aflau două persoane a fost lovit de trenul IR 1866, care se deplasa pe relația Galați-Iași. Cele două persoane aflate în autoturism s-au autoevacuat până la sosirea echipajelor de intervenție, sunt conștiente și cooperante. Persoanele aflate în autoturism au fost evaluate medical. O femeie în vârstă de 24 ani acuza dureri la nivelul membrelor inferioare, al toracelui și abdomenului, aceasta fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal “Elena Beldiman” Bârlad. Pasagerul din dreapta a fost evaluat și nu necesită îngrijiri medicale.
Persoanele aflate în tren sunt evaluate, însă până acum nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Locomotiva trenului aceste avariată și, cel mai probabil, se așteaptă înlocuirea acesteia pentru ca trenul să ajungă în siguranță la destinație.

Locomotiva si opt vagoane ale unui tren de calatori au deraiat, la cateva minute de la plecarea din Gara Craiova, 15 persoane fiind duse la spital in urma accidentului, luni, 21 septembrie 2009. Accidentul a avut loc in jurul orei 02.30, in dreptul localitatii doljene Carcea, unde au deraiat locomotiva si opt din cele noua vagoane ale trenului accelerat 1.692, care circula pe ruta Timisoara – Bucuresti. TIBI BOLOGH / MEDIAFAX FOTO

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img