duminică, 5 mai, 2024

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de joi

Distribuie:

Publicat:

Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de joi, valoarea tranzacţiilor cifrându-se la 38,601 milioane lei (7,802 milioane euro), din care 22,598 milioane lei (4,568 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni.

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,97%, până la 11.975,77 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere cu 0,99%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,88%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a diminuat cu 0,72%, potrivit Agerpres.ro.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a pierdut 0,61% din valoare, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a coborât cu 0,38%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o scădere cu 2,90%.

Continuarea pe stiripesurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img