Chesnoiu (AFIR): Am decis să încercăm să finanţăm prin PNDR proiectele depuse de beneficiarii publici care se află în aşteptare

0
76

Agricultura românească şi mediul rural au nevoie de finanţare sporită, iar în acest sens am luat decizia de a încerca să finanţăm, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, proiectele depuse de către beneficiarii publici care se află în aşteptare, din economiile rezultate în cadrul proiectelor implementate de aceştia, a afirmat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), în cadrul lucrărilor Comitetului de Monitorizare pentru PNDR.

"Este clar că agricultura românească şi mediul rural au nevoie de o finanţare sporită, dar performanţa acestui Program ţine foarte mult de atingerea indicatorilor prevăzuţi în planul de dezvoltare rurală. Proiectele simple, desigur, au o rată de succes mult mai mare decât cele complexe, dar tocmai faptul că noi, prin acceptarea la finanţare în sesiunea 2018 doar a proiectelor complexe, ne asumăm implementarea unor proiecte care să conducă la dezvoltarea tuturor sectoarelor de activitate, ceea ce înseamnă că ne angajăm la o responsabilitate mult mai mare şi nu ne ascundem în spatele realizării acestui program în ritm accelerat cu orice preţ. Am luat decizia să încercăm să finanţăm proiectele depuse de beneficiarii publici care se află în aşteptare, din economiile rezultate în cadrul proiectelor implementate de beneficiarii publici, dacă nu se vor redirecţiona către completarea cheltuielilor din proiectele respective. Iar pentru beneficiarii privaţi vom deschide noi sesiuni de finanţare în perioada următoare", a susţinut Chesnoiu.

Conform propunerilor formulate în cadrul Comitetului de Monitorizare, în cursul lunii iulie 2018 se vor deschide noi sesiuni de primire a proiectelor pentru submăsura (sM) 1.2 "Sprijin pentru activităţi demonstrative şi de informare", sM 3.1 "Sprijin pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate", sM 4.1 "Investiţii în exploataţiile agricole", sM 4.2 "Sprijin pentru investiţii în procesarea marketingul produselor agricole", sM 6.1 "Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri", sM 6.3 "Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici" şi sM 19.3 "Pregătirea şi implementarea activităţilor de cooperare ale GAL", componentele A şi B.

Directorul general al AFIR a participat, în data de 26 iunie, la lucrările Comitetului de Monitorizare pentru Programul National de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, întâlnire condusă de către Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, alături de Carmen Boteanu – director general adjunct AM PNDR.

De asemenea, din partea Comisiei Europene (CE) au participat Bruno Chauvin – şef serviciu în cadrul DG AGRI, şi Ştefan Lucian Radu – desk officer pentru România în cadrul DG AGRI.

Potrivit AFIR, în cadrul evenimentului a fost prezentat calendarul sesiunilor de depunere şi alocările propuse pentru submăsurile PNDR ce urmează a fi lansate în perioada următoare, stadiul implementării măsurilor PNDR 2020 de către Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale şi de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. AGERPRES