sâmbătă, 25 mai, 2024

13 cu ghinion pentru un vasluian

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni efectuează cercetări cu privire la un bărbat depistat la volanul unui autoturism, deşi avea dreptul de a conduce autovehicule, suspendat.

În data de 13 aprilie, în jurul orei 06.20, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Grozeşti, un autoturism, condus de un cetățean român, în vârstă de 34 de ani, domiciliat pe raza judeţului Vaslui.

Cu ocazia efectuării controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări in bazele de date, în urma cărora au constatat că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule suspendat, ca urmare a comiterii unor abateri la regimul rutier.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img