sâmbătă, 18 mai, 2024

ANAF: Veniturile colectate au urcat cu 7%, la aproape 197 miliarde lei, in primele 11 luni

Distribuie:

Publicat:

Agentia Nationala de Administrare Fiscala a colectat venituri de 196,58 miliarde de lei in primele 11 luni din acest an, in crestere cu 7% fata de perioada similara din anul precedent, informeaza, luni, institutia. De asemenea, Fiscul raporteaza un grad de realizare de 100% a programului de colectare stabilit prin legile bugetare anuale. In perioada ianuarie – noiembrie 2017, obligatiile fiscale declarate se cifreaza la 199,015 miliarde de lei, in crestere cu 6,99% fata de 186,021 miliarde de lei anul trecut in 11 luni.

"In privinta estimarilor legate de colectare a veniturilor bugetare pentru intreg anul 2017, din analiza potentialului de colectare pana la finele anului, rezulta un volum total al veniturilor corespunzator celui prevazut in legile bugetare anuale, asa cum au fost rectificate in luna noiembrie a.c., respectiv de 214,27 miliarde lei, ceea ce va reprezenta o depasire cu 7,4% a sumelor colectate in anul 2016 (199,45 miliarde lei), respectiv un plus de venituri de circa 14,81 miliarde lei", precizeaza ANAF.

Institutia mentioneaza, de asemenea, o serie de masuri menite sa sustina un parteneriat Fisc – mediu de afaceri. Astfel, daca se constata ca motivul de neplata a obligatiilor catre buget este lipsa temporara de lichiditati, cauzata de neonorarea la termen a obligatiilor contractuale, se are in vedere incurajarea accesarii mecanismului esalonarii la plata, in scopul evitarii declansarii executarii silite. In cazurile de neconformare la masurile dispuse de administratia fiscala, precum si in cazurile cu impact semnificativ, se vor aplica masuri coercitive, in conformitate cu legislatia fiscala in vigoare. In acelasi timp, modernizarea administratiei fiscale vizeaza atat propriile proceduri, cat si angajatii, si are, printre obiective, evaluarea si revizuirea modului de functionare a institutiei, conform principiilor eficientei si eficacitatii, reformarea managementului si a sistemului de evaluare a performante, implementarea unui nou sistem de pregatire profesionala a salariatilor Agentiei pentru asigurarea posibilitatii realocarii resursei umane catre domenii de activitate deficitare, flexibilizarea procedurilor de esalonare la plata si revizuirea procedurii de rambursarea TVA. 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img