Anunt de INTERES pentru milioane de romani – Ludovic Orban, despre inghetarea pensiilor

0
59

Premierul Ludovic Orban a anunțat, marți, că Guvernul pregătește un proiect de lege pentru repararea inechităților în legislația din domeniul pensiilor. El a precizat că printre problemele cu care se confruntă persoanele cu handicap se numără adaptarea învățământului la nevoile acestora.

„Noi am ținut legătura cu președinta Consiliului Național al Dizabilităților și am și atacat la CCR. La nivelul Ministerului Muncii, doamna ministru construiește o echipă care să evalueze toate lucrurile anormale care există în legislația în domeniul pensiilor, care sunt foarte multe. Vrem să pregătim în mod serios, în baza unei analize pe termen mediu, vrem să pregătim un proiect de lege serios, care să repare toate aceste inechități”, a declarat Ludovic Orban, întrebat dacă există riscul înghețării pensiilor, conform Mediafax.

Șeful Executivului a afirmat, după întrevederea cu reprezentanții Consiliului Național al Dizabilității din România, că printre problemele cu care se confruntă copiii cu handicap se numără adaptarea învățământului la nevoile acestora și numărul redus de profesori cu specializare aparte.

„Am discutat mai multe probleme, în primul rând adaptarea învățământului la nevoile persoanelor cu dizabilități și integrarea unui număr cât mai mare dintre copiii care au dizabilități în forme de învățămând normal, numărul foarte redus de profesori care asistă, care au specializare aparte. Am înțeles că sunt doar 1385 la nivel național și care nu permit accesul într-un număr mai mare al copiilor cu dizabilități în clasele npormale. Există și o rezistență. E o mentalitate care trebuie schimbată. Copiii, care nu din vina lor au o dizabilitate, sunt copii normali, care trebuie tratați normal și primiți în clase și în societate. Lucrul acesta este valabil pentru toți. OUG 60, care a distrus unitățile protejate, pentru că a eliminat stimulentele fiscale care erau acordate companiilor pentru contractele dintre companii și unitățile protejate, care lucrau cu persoanele cu dizabilități. Știți bine poziția noastră de anulare a acestei ordonanțe”, a subliniat Orban