marți, 28 mai, 2024

ASF: Cota aplicata veniturilor brokerilor de asigurare, injumatatita

Distribuie:

Publicat:

Bucuresti, 31 august 2017 – Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a decis, in sedinta din data de 30 august 2017, diminuarea cu 50% a cotei aplicata asupra veniturilor obtinute de brokerii de asigurare, prin modificarea prevederilor Regulamentului 16/2014 privind veniturile ASF.

 „Decizia vine in sprijinul dezvoltarii si reasezarii sectorului asigurarilor, in contextul in care vedem deja primele efecte pozitive ale pachetului legislativ, care a introdus principii noi pe aceasta piata”, a declarat Presedintele ASF, domnul Leonardo Badea.

Cota va fi redusa de la 0,2% la 0,1% din venituri, masura urmand sa intre in vigoare de la data de 1 octombrie 2017.

„Apreciem ca aceasta decizie contribuie, in mod evident, la consolidarea rolului pe care il are activitatea de intermediere in piata de asigurari din Romania. Masura adoptata este una proactiva, ce se circumscrie strategiei ASF de sustinere si de consolidare a pietei asigurarilor si de creare a premiselor de crestere a gradului de satisfactie a asiguratilor, inclusiv prin reducerea costurilor de intermediere”, a afirmat Vicepresedintele ASF, domnul Cornel Coca Constantinescu, responsabil de sectorul asigurari-reasigurari.

Modificarea Regulamentului 16/2014 va fi publicata in Monitorul Oficial.

*********
Despre ASF
ASF este autoritatea nationala, infiintata in anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobata prin Legea 113/2013, pentru reglementarea si supravegherea pietelor asigurarilor, a pensiilor private, precum si a pietei de capital. ASF contribuie la consolidarea cadrului integrat de functionare a celor trei sectoare, care insumeaza peste 10 milioane de participanti. Mai multe informatii puteti gasi pe www.asfromania.ro.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img