Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi efectuează cercetări cu privire la doi bărbaţi care au fost depistaţi în trafic, conducând autovehicule neînmatriculate.
*La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, M.G., cu cetățenie română și R. Moldova în vârstă de 41 de ani, conducând un autoturism marca Ford Fiesta, înmatriculat în Olanda.
„Existând suspiciuni cu privire la situația juridică a mijlocului de transport, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autoturismul figurează ca radiat din circulație de autorităţile din Olanda, din data de 17.10.2020. „ declara cei de la I.T.P.F. Iaşi
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
*În Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetățeanul român O.M., în vârstă de 25 de ani, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în Germania.
Cu ocazia efectuării unor verificări suplimentare, colegii noștri au constatat că autoturismul figurează ca radiat din circulație de autorităţile din Germania, din data de 08.04.2020, iar plăcuţele de înmatriculare aparţin unui alt mijloc de transport.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.