joi, 30 mai, 2024

Bataie generala intr-o benzinarie din Gorj – 11 tineri au fost retinuti. De la ce a pornit totul

Distribuie:

Publicat:

11 tineri au fost reţinuți, luni seara, după ce și-au împărțit pumni și picioare, într-o benzinărie din comuna Hurezani, județul Gorj. Două persoane au fost rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Șicanele între cele două grupuri au început vineri seara, într-o discotecă și au continuat într-o benzinărie din localitatea Hurezani. Un tânăr i-ar fi cerut socoteală unui alt client al discotecii pentru modul în care l-a privit, iar acesta a ripostat.

In incident s-au implicat şi ceilalţi pasageri din autoturisme, iscându-se o bătaie generală.

"11 tineri cu vârste cuprinse între 24 și 36 ani s-au agresat reciproc, în timp ce se aflau în stația Peco, din localitatea Hurezani. Toți au fost reținuți de polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Cărbunești, fiind bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice", a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

În timpul scandalului, agresorii au aruncat și cu obiecte contondente, între care țevi și securi.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img