Rozavlea, asezare intocmita de Dumnezeu chiar in mijlocul Vaii Izei din stravechiul Maramures, este atestata documentar din 1364, cand se numea Rozalya. Cuvant cu conotatii mitologice de tara a uriasilor, cum o confirma legenda Roza Rozalinei, vie si in zilele noastre, tara si tinut voievodal in care au locuit fiii lui Bogdan, Stefan si Iuga, si chiar centru voievodal in timpul lui Ioan Voievod de Rozavlea.
Pe vremea lor, aici a fost inaltata o frumoasa biserica de lemn, cu hramul “Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil”, lacas de inchinare al satenilor pana la inceputul secolului al XVIII-lea, cand a fost distrusa de tatari. Dar Dumnezeu nu putea a Se pogori printre oamenii de aici intr-aiurea, de aceea, in locul ei, maramuresenii au adus si au ridicat o noua biserica, dupa obiceiul strabun, care se pastreaza si astazi, care a fost lacas de parohie pana in 1946 si care a purtat hramul neinvinsilor binevestitori Arhangheli.
Curaj si marturisire ortodoxa in intunericul comunist
In 1935, credinciosii de aici, pastoriti de preotul Sangeorzan Lazar, au ridicat o noua biserica din zid, in centrul satului, prin mari si grele jertfe, cum arata istoricul sfantului lacas, cu ciment adus cu carutele pe drum de piatra tocmai de la Salva, cu caramida pregatita si arsa in sat, cu lemn din padurea comunala, cu claca si bucurie, cum isi amintesc batranii.
Biserica a fost impodobita cu iconostas si mobilier din lemn de stejar, in stilul local, iar intre anii 1967 si 1971, a fost imbracata in fresca, fiind prima cu un asemenea vesmant din Maramures.
In 15 august 1971, in acest loc luminat al pamantului romanesc, s-a petrecut cel mai mare eveniment religios din istoria comunitatii: tarnosirea bisericii de catre patriarhul Romaniei Justinian Marina, insotit de mitropolitul Nicolae Mladin al Sibiului, episcopul Teofil al Clujului, inconjurati de toti preotii din zona si de vreo suta de mii de credinciosi din intreg Maramuresul.
“Indiscutabil, cel mai mare, cel mai important eveniment din istoria comunitatii la care au participat credinciosii, primul de acest fel dintre ele, ramane tarnosirea bisericii noastre. Ne aflam in perioada intunecata a comunismului, cand nu se putea concepe deplasarea ierarhilor nici macar in episcopiile lor. Cu toate acestea, prin meritul inaintasului meu, vrednicul de pomenire pr. dr. Vasile Tiplea, care a avut privilegiul de a-l cunoaste pe patriarhul Justinian, s-a reusit mai intai aducerea de la Bucuresti a artistilor Andrei si Elena Reileanu, care au realizat pictura bisericii, apoi tarnosirea ei. Student fiind pe atunci, imi amintesc ca a fost un lucru iesit din comun. Practic, toata suflarea romaneasca din Maramures, cu preoti in frunte, cu prapori, cu icoane, a venit de pe toate dealurile la Rozavlea, la noua biserica.
Din darul lui Dumnezeu inca mai avem credinciosi care frecventeaza regulat biserica si astazi, participa la toate serviciile religioase si cu o amploare deosebita la sarbatorile mari, cum sunt Craciunul, Boboteaza, Anul Nou, Pastele si mai ales la hramul, care se praznuieste de atunci necontenit, in fiecare an, asa cum a fost stabilit de catre patriarhul Justinian, de Nasterea Maicii Domnului”, marturiseste parintele protopop de Viseu, Grigore Andreica, parohul bisericii din Rozavlea.
Bucuria si amploarea inaltatorului moment al tarnosirii bisericii din Rozavlea au marcat intreg Maramuresul, imbracand incet-incet strai de legenda. Putinele fotografii care se mai pastreaza de la evenimentul de atunci vorbesc deopotriva despre curajul, bucuria si avantul marturisitor al Ortodoxiei intr-un tinut in care Biserica strabuna fusese in repetate randuri oprimata, arestata, martirizata, scrie ziarullumina.ro.
Clipa aceea s-a transformat intr-un izvor din care si astazi se revarsa har si speranta mantuitoare nu numai peste Rozavlea, ci si peste intreaga tara a Maramuresului.
Un alt eveniment deosebit legat de biserica din Rozavlea s-a petrecut la 1 iulie 1992, cand aici a poposit Sfanta Cruce de la Manastirea athonita Xiropotamu, cu lemn din Lemnul Sfintei Cruci a Mantuitorului. Apoi, vizita si slujba oficiata de patriarhii Teoctist al Romaniei si Petros al VII-lea al Alexandriei Egiptului, din 8 septembrie 2003.
Cand pietrele si lemnele vorbesc despre Dumnezeu
La ceas de seara, cand de peste dealurile inconjuratoare valatuci de ninsori se pregateau sa se verse peste sat, am pornit cu parintele Andreica si cu parintele Isidor Berbecar din Botiza, care m-a insotit in tot pelerinajul meu maramuresean, spre biserica din comuna, in care am intrat tulburat si impresionat de maretia ei. Catedrala in catedrala muntilor, maretul lacas ortodox reverbereaza parca si acum ecoul clipelor istorice ale tarnosirii, in care, pentru prima data dupa ani de restriste, Mantuitorul Insusi Se pogorase in potir, impartasindu-Se pe Sine in trup de prescura si vin miilor de credinciosi izbaviti din marea temnita a necredintei comuniste.
In biserica de la Rozavlea, linistea se preschimbase pentru mine in imn heruvimic, iar sfintii pictatii de sotii Reileanu cuvantau cu vorbe de har despre harul cel de dincolo de har, ce izvoraste din insusi Harul Sfantului Duh.
Si in aceasta neinchipuita stare, parea a se fi adunat in biserica Maramuresul intreg, cu toti oamenii lui, cu toti sfintii lui, cu toate bisericile lui din lemn, care si-au inscris nemurirea in slove sapate pe grinzi de stejar.
Si pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume, ca sa-l parafrazam pe poetul Marin Sorescu, coltul acesta de tara s-a intrupat intr-o icoana a Maicii Domnului, care se pastreaza in altar.
“Icoana aceasta este una dintre cele mai valoroase obiecte pe care le are in patrimoniu biserica din Rozalvea. Odorul o reprezinta pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus in brate. Peisajul inconjurator este impresionant. Este una dintre cele mai reusite icoane care “vorbesc” despre Maramures. Maica Domnului sta pe un jilt, pe o laita maramureseana, pazita de un pastor care poarta straie de cioban local. Se vede biserica veche, monument istoric, casa de lemn, se vad pasarile de aici, ingerul care sta langa Maica Domnului si poarta in brate narcise de pe la noi, un miel, o oala de lut din zona Sacel, o perina care se mai pastreaza inca in biserica, si floarea-soarelui. Efectiv, Maica Domnului este transferata de geniul pictorului din Ierusalim in Maramures. Icoana este realizata, pe panza, de catre Traian Biltu Dancus, in 1946, un vestit sculptor si pictor maramuresean. Tot el a sculptat si registrul iconostasului”, spune parintele protopop Andreica.
Si de parca tot ce vazusem si traisem nu fusese de-ajuns, la iesire, in pridvorul bisericii, intr-o legatura de sticla, se pastreaza o bucata de lemn in fata careia credinciosii aprind lumanari. Povestea ei vine sa-mi intareasca inca o data gandul ca Maramuresul isi scrie istoria, legendele si-si marturiseste credinta pe file de lemn.
“Un cetatean de la noi din Rozavlea a mers prin 1992-1993 in padurile Botizei, de unde a taiat niste copaci pentru foc. Pe unul l-a scurtat cu drujba la dimensiunea de vreo 70 cm.
Cand a vrut sa-l crape, pe unde incerca, nu se despica decat pe o directie. Asa au aparut doua bucati de lemn cu semnul sfintei cruci lipite perfect una de cealalta si un semn deasupra. De atunci o pastram in biserica. Si, ca sa dam un talc lucrarii, trebuie sa spunem ca Sfanta Biblie spune ca atunci cand oamenii vor tacea, pietrele si lemnele vor vorbi despre minunile lui Dumnezeu”, povesteste parintele Andreica.
Poarta cu vranita si indestularile unui pelerin
Bucuria noastra profunda traita la Rozavlea nu ar fi fost completa daca nu am fi trecut si pragul unei porti maramuresene si daca nu i-am fi aflat sensul rostuirii ei in cultura si spiritualitatea locului, talmacit, iarasi, de parintele paroh Andreica:
“Poarta monumentala, tipic si autentic maramureseana, se distinge prin aceea ca este impodobita cu doar cateva figuri geometrice. Se stie ca o figura geometrica reprezinta perfectiunea. In arta maramureseana lipsesc florile, strugurii, pasarile si celelalte elemente ale artei altor zone.
La poarta noastra de la biserica am aplicat sistemul vranita. Adica, prin bucatile de scandura sculptata, se poate vedea ce este inauntru. Asta inseamna ca arta maramureseana reprezinta viata oamenilor din vechime, care se stiu stapani, bastinasi ai locului, care nu au ce ascunde si care nu se tem. Ei nu au venit de undeva sa-si ascunda averile aici, si nici sufletele in spatele portilor. Ei permit cui vine sa vada ce au inauntru in gospodarie si in sufletele lor. Aceasta deosebeste net poarta maramureseana cu vranita de celelalte sisteme de porti inchise ermetic, tip cetate, ca sa nu poti vedea dincolo de ele”, precizeaza parintele.
Am parasit Rozavlea cu sentimentul pelerinului indestulat la suflet, dupa o zi de impliniri si har. Bucuros si mandru, intocmai unui maramuresean, m-am retras spre tinuturile mele din sud, acolo unde, pentru o vreme, voi “gusta” in tacere din rugaciunea lemnului pe care, la vremi de restriste si chin, maramuresenii insisi si-au daltuit nemurirea in rugaciuni de tamaie.
