BVB a inchis pe rosu sedinta de marti; rulajul a depasit 26 de milioane de lei

0
63

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 26,22 milioane de lei (5,49 milioane de euro), potrivit Agerpres.

Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 10,88 milioane de lei, urmate de titlurile BRD-Groupe Societe Generale (2,93 milioane de lei) şi Fondul Proprietatea (1,66 milioane de lei). 

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Societăţii de Construcţii Napoca, care s-au apreciat cu 14,56%, Uztel (+13,33%) şi Bermas (+5,71%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de titlurile Turism Felix (-5,88%), Condmag (-4,55%) şi Erste Group Bank (-2,84%). 

Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,24%, ajungând la 9.879,22 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o scădere cu 0,23%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe minus cu 0,38%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat un declin de 0,67%. 

Indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,88%, iar indicele BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis în scădere cu 0,46%.