vineri, 17 mai, 2024

Carmen Dan, informatii de ULTIMA ORA in scandalul ‘tezelor plagiate’ din cadrul Academiei Nationale de Informatii

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a anunțat, miercuri, că data de 15 noiembrie rămâne ca termen-limită pentru încheierea evaluării finale în cazul tezelor de doctorat de la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul“ , scrie Agerpres.

" (Verificarea tezelor la Academia Națională de Informații a început -n.r.) în baza unui ordin de ministru emis când am anunțat. Am spus că ne asumăm ca la 15 noiembrie să avem rezultatele unei evaluări finale și eu nu am uitat ce am spus", a declarat Carmen Dan, la evenimentele organizate de ”Ziua Arhivelor Naționale”.

La începutul lunii octombrie, reprezentanţii Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul“ au depus sesizări la CNATDCU pentru a fi analizate opt lucrări de doctorat susţinute în cadrul instituţiei de către patru foşti ofiţeri şi şefi din SRI, doi foşti angajaţi din SPP, un om de afaceri şi fost vicepreşedinte ANAF. Sesizările au fost transmise pentru: Cozma Sorin-Gabriel – fost şef al Direcţiei Generale Prevenire si Combatere Terorism din SRI (lucrare: Determinări ale integrării europene asupra dimensiunii economice a securităţii naţionale), Oiţă Romeo – SPP (lucrare: Studiu privind securitatea privată şi infrastructurile critice), Lungu Severin Florian – fost şef SRI Brăila (lucrare: Dinamica riscurilor şi ameninţărilor la frontiera de est a NATO ŞI UE în contextul accelerării procesului globalizării), Gabriel Naghi – fost şef SPP (lucrare: Politica de securitate şi apărare comună în contextul afirmării Uniunii Europepen ca actor global), Aurelian Ţolescu – ofiţer SRI (lucrare: Managementul operaţiunilor de intelligence şi protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti), Goian Ionel – ofiţer SRI (lucrare: Managementul evenimentelor de importanţă strategică, implicarea comunităţii de informaţii în gestionarea situaţiilor de securitate), Ioan Şandru – om de afaceri (lucrare: Securitatea energetică – componentă principală a securităţii naţionale) și Gogancea-Vătăşoiu Mihai – fost vicepreşedinte ANAF (lucrare: Sursele şi resursele securităţii moderne).

În ceea ce privește teza de doctorat a fostului prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, rectorul Academiei Naţionale de Informaţii „Mihai Viteazul", Adrian Ivan, a declarat că aceasta este în evaluare, la fel ca toate celelalte.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img