miercuri, 1 mai, 2024

Cel mai bine păzit secret al lui Jean Constantin. Care a fost regretul ce l-a măcinat până în ultima clipă

Distribuie:

Publicat:

Jean Constantin s-a născut la 21 august 1927 la Techirghiol, în judeţul Constanţa. Încă de mic i-a plăcut să fie pe scenă, să vorbească în public, să spună poezii. Părinții săi l-au încurajat întotdeauna. Din nefericire, cea mai mare dorință a lui nu a devenit niciodată realitate, așa că a murit cu un mare regret.

Puțini știu că, în tinerețe, Jean Constantin a lucrat ca muncitor normator în portul Constanţa. Acolo, a înfiinţat o brigadă artistică cu câțiva dintre colegii săi și în anul 1957 avea să aibă loc marele său debut.

Cel mai bine păzit secret al lui Jean Constantin

În acel an, Jean Constantin a debutat pe scenă la secţia de estradă din cadrul Teatrului de Stat Fantasio din Constanţa. A făcut senzație în filmul românesc alături de Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Puiu Călinescu şi Iurie Darie.

A jucat în peste 50 de filme, printre care următoarele: "Baronul Ecluzei" (1960), "Răzbunarea haiducilor"(1968), "Zile de vară" (1968), "Prea mic pentru un război atât de mare" (1969). Cariera sa a fost în plină ascensiune în anii '70, cu seria de filme de comedie "B(rigada) D(iverse)".

Jean Constantin s-a stins din viață pe data de 26 mai 2010, în locuinţa sa din Constanţa, la vârsta de 82 de ani. Ionuţ Galani, un interpret de muzică grecească, a fost cel care l-a găsit mort în casă.

Care a fost cel mai mare regret al actorului

A bătut de mai multe ori la ușă, însă nimeni nu i-a răspuns. Ulterior, Ionuț Galani a decis să o sune pe soția lui Jean Constantin, care nu era acasă, pentru a-i cere voie să intre în apartament.

Din nefericire, Ionuț Galani l-a găsit pe regretatul actor mort pe canapea. Cel mai mare regret al lui Jean Constantin a fost acela că nu a devenit părinte.

"Îi plăceau mult copii, și-a dorit să devină părinte, dar nu s-a putut. Se oprea pe stradă și vorbea cu copiii, le dădea bomboane", a povestit Ionuț Galani, după moartea actorului.

Numele real al actorului a fost Constantin Cornel Jean și prima dată a fost remarcat de regizorul Sergiu Nicolaescu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img