marți, 28 mai, 2024

Certificat de vaccinare împotriva Covid-19 fals, descoperit la controlul de frontieră din Albita

Distribuie:

Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat cu cetățenie R. Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 fals.

În data de 26 septembrie, în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară,  în calitate de șofer al unui ansamblu rutier, M.V., cu cetățenie R. Moldova, în vârstă de 43 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat alături de documentele personale de identitate și un certificat de vaccinare împotriva Covid-19, emis în R. Moldova, tip vaccin Janssen.

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, au fost efectuate verificări suplimentare,  ocazie cu care s-a constatat că documentul în cauză este fals.

Cu privire la cele constatate, M.V. a declarat că a obținut certificatul de vaccinare împotriva Covid-19 prezentat la control prin intermediul unei persoane din R.Moldova, ale cărei date nu le cunoaște.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img