miercuri, 1 mai, 2024

Cetățeanul Câciu îl contrazice pe ministrul Câciu: Măsura promovată prin OUG ‘nu este neapărat cea mai bună soluţie’ (Video)

Distribuie:

Publicat:

Ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu, susține că amânarea ratelor la credite, măsură promovată chiar de el prin ordonanță de urgență, nu este cea mai bună soluție, iar românii cărora le-au crescut masiv ratele ar trebui să apeleze în primul rând la soluțiile oferite de bănci.

Ministrul Finanţelor a fost întrebat de jurnalişti dacă Guvernul are în vedere măsuri care să ajute cetăţenii ale căror rate s-au dublat şi care nu mai au acelaşi grad de îndatorare ca la data accesării creditului.

„Dincolo de faptul că şi statul a venit cu o măsură privind un moratoriu de amânare a ratelor, care nu este neapărat cea mai bună soluţie în contextul creşterii ratelor, dar este o soluţie, din perspectiva gradului de îndatorare, discuţiile noastre sunt cu Banca Naţională a României, pentru că acea normă este dată de de BNR.

Trebuie să ne mişcăm cu toţii din perspectiva aceasta, mai ales cei care au credite, să se adapteze, iar noi să încercăm să inversăm trendul de creştere a dobânzilor. Dar, acest lucru nu se va întâmpla peste noapte, va dura cel puţin anul acesta şi poate şi un pic din anul viitor şi, atunci, oamenii trebuie să se ducă să caute acele soluţii pe care băncile le pun la dispoziţie.

Continuarea pe stiriepsurse.ro

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img