Cinci transnistreni si 15 rusi, printre persoanele decedate in incendiul de la Odesa

0
101

Cinci locuitori ai regiunii separatiste moldovene Transnistria se numara printre cele 38 de persoane decedate in incendiul produs sambata seara in Casa Sindicatelor din Odesa, anunta Politia regionala citata de site-ul agentiei Itar-Tass.

 Potrivit unor surse din politie citate de postul tv TSN, bilantul incendiului produs la Casa Sindicatelor din Odesa este de 38 de morti.

Printre victime se numara cinci locuitori ai regiunii separatiste Transnistria (parte a Republicii Moldova) si 15 cetateni rusi.

Conform unor surse ruse, incendiul a fost declansat de activisti nationalisti ucraineni, majoritatea membri ai organizatiilor extremiste Sectorul Dreapta si Autoaparare.

Incendiul a izbucnit dupa ce sute de militanti prorusi au atacat cu pietre, bate si lanturi un grup de aproximativ 1.500 de manifestanti proeuropeni, in centrul orasului Odesa. Activistii prorusi s-au baricadat in Casa Sindicatelor, care a luat foc in circumstante neelucidate in timp ce era asediata de proeuropeni.

Statele Unite au indemnat Ucraina si Rusia sa restabileasca ordinea, catalogand drept „inacceptabile” violentele de la Odesa. „Violentele si anarhia care au condus la atat de multi morti si raniti sunt inaceptabile”, a anuntat Departamentul de Stat american. „Cerem celor doua parti sa colaboreze pentru restabilirea calmului, legii si ordinii”, adauga diplomatia americana.