sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Ciolos adera la ideea lui Basescu, dupa anuntul ministrului Justitiei: ‘Parlamentarii carora le pasa de soarta tarii sa puna capat acestei mascarade’

Distribuie:

Publicat:

Dacian Cioloş o susţine pe colega sa Raluca Prună şi afirmă că numirea procurorului general Augustin Lazăr s-a făcut legal. Afirmaţia vine după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a susţinut că de la dosarul de candidat al lui Lazăr lipsea ultima evaluare a activităţii. Fostul premier susţine ideea lansată de Traian Băsescu şi cere parlamentarilor să voteze o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă.

"Procurorul General Augustin Lazăr a fost numit în funcție perfect legal și îndeplinind toate condițiile prevăzute de procedură.

Domnule Toader, puteți abuza adevărul, pentru că fiecare ființă are liber arbitru, dar nu veți putea murdări conștiința oamenilor cinstiți din această țară.

Dacă această conștiință se mai reflectă măcar puțin în Parlamentul acestei țări, atunci ar trebui să ne ofere un guvern demn de acest nume și de această responsabilitate.

Aștept, așa cum cred că așteaptă mulți români disperați și sătui de ipocrizii politice, ca partidele și parlamentarii cărora le pasă de soarta țării să pună capăt acestei mascarade, să depună și să voteze moțiunea de cenzură", scrie Cioloş pe Facebook.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img