joi, 2 mai, 2024

CUTREMUR la Hollywood: Mai multe actrite acuza o alta VEDETA de hartuire sexuala

Distribuie:

Publicat:

Brett Ratner, producator cunoscut intre altele pentru „Prison Break”, „Hercules” si „The Revenant”, si care are in lucru, ca regizor, filmul biografic despre Hugh Hefner, fondatorul Playboy, este acuzat de sase femei, intre care actritele Natasha Henstridge si Olivia Munn, de hartuire sexuala, potrivit unui raport publicat miercuri de Los Angeles Times. Ratner, prin avocatul sau, Martin Singer, a negat cu vehementa acuzatiile: „Il reprezint pe domnul Ratner de doua decenii si nicio femeie nu a facut vreo plangere impotriva lui pentru comportament neadecvat sau hartuire sexuala. Si mai mult, nicio femeie nu a cerut ori primit vreo intelegere financiara din partea clientului meu”, scrie news.ro. Natasha Henstridge, care a jucat intre altele in „Cat imi dai ca sa te impusc/ The Whole Nine Yards” si „Specii/ Species”, a declarat pentru LA Times ca Ratner, in varsta de 48 de ani, a fortat-o pe cand ea avea 19 ani sa ii faca sex oral.

 

 

Actrita Katherine Towne, cunoscuta din „Mulholand Drive”, a descris intalnirea cu Ratner la o petrecere din 2005, unde el i-a facut avansuri si a urmarit-o la toaleta. Asistenta producatorului a sunat-o timp de mai multe luni incercand sa le stabileasca o intalnire.

Olivia Munn, cunoscuta din „After the Sunset” si serialul „The Newsroom”, intre altele, a vorbit despre ceea ce a numit cateva intalniri „neplacute” cu Ratner. Intre altele, actrita sustine ca cineastul s-a masturbat de fata cu ea.

Actritele Jamie Ray Newman, Eri Sasaki si Jorina King au descris, de asemenea, incidentele care l-au avut drept protagonist pe Ratner. In raportul publicat apar si declaratii de sustinere a lui Ratner formulate de cinci fost asistente ale lui si colege, care spun ca nu l-au vazut niciodata purtandu-se deplasat.

Aceste acuzatii pun acum presiune atat pe Brett Ratner, cat si pe partenerii lui, in mod special – Warner Bros. Compania RatPac Entertainment a lui Ratner are un acord de cofinantare cu Warner Bros. in valoare de 450 de milioane de dolari, prin RatPac-Dune Entertainment, cofondata de producator cu mogulul media James Packer. In luna aprilie, partea lui Packer a fost cumparata de Access Entertainment al lui Len Blavatnik.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img