Preasfintitul Parinte Ignatie, Episcopul Husilor, a oficiat duminica, 22 decembrie 2019, la Vaslui, o slujba de pomenire pentru eroii care s-au jertfit in decembrie 1989 pentru libertatea, credinta si demnitatea poporului roman.
Slujba a facut parte din manifestarile dedicate eroilor Revolutiei, care s-au desfasurat in cimitirul „Eternitatea”, in fata troitei ce strajuieste mormintele eroilor revolutionari vasluieni.
La festivitate au participat reprezentanti ai autoritatilor judetene si locale, ai institutiilor publice, rude ale celor decedati in decembrie 1989 si multi credinciosi.
Dupa slujba e pomenire, Ierarhul Husilor a adresat celor prezenti un cuvant pe care l-a intitulat «30 de ani de la caderea diavolului rosu: „efectele” acestor ani si „defectele noastre”» si pe care il redam in continuare:
«„Aglaia Roban: Pentru demoni nu ma rog, ca aceia-s diavoli.
Sorin Dumitrescu: Si comunistii?
Aglaia Roban: Mai rau!
Sorin Dumitrescu: Mai rai decat diavolii?
Aglaia Roban: Diavolii, cand iti faci cruce, fug. Stiu ca este Dumnezeu, fug si nu ma mai supara. Daca fac cruce fuge un comunist din fata me’? Ranjeste la mine”[1]
„Esenta comunismului este minciuna”[2]
Ne aducem aminte cu profunda evlavie de martirii Revolutiei din 1989. Relatarile despre acest moment din istoria Romaniei recente sunt inca neclare.
Doar un singur fapt este clar si nimeni nu indrazneste ca sa il conteste: tinerii Revolutiei din 1989 au devenit cei mai minunati si autentici apostoli ai valorilor intrinseci si de nezdruncinat ale demnitatii umane: au crezut in libertate si in Dumnezeu. De aceea, fara sa fie influentati de cineva, au scandat din toate fibrele existentei lor morale: „vom muri si vom fi liberi”, „libertate te iubim, ori invingem, ori murim”, „cu noi este Dumnezeu”, „exista Dumnezeu”.
Nu cumva aceasta dimensiune spirituala a Revolutiei este cel mai putin invocata si cel mai mult ignorata?
Pentru martirii Revolutiei din 1989, cea mai eficace forma de eradicare a cancerului regimului totalitar comunist era aplicarea unui tratament chimioterapeutic, alcatuit din libertate si credinta. Erau patrunsi de aceasta convingere ca diavolul rosu poate fi pulverizat si invins doar prin setea de libertate si de credinta, ca dimensiuni esentiale ale sufletului uman.
In felul acesta se explica frumusetea curajului si rezistenta morala a bravilor tineri din 1989 in fata represiunii declansate cu furibunda vehementa si diabolica cruzime de catre slujitorii fideli ai imparatiei iadului comunist.
Sa nu uitam niciodata ca eroilor Revolutiei din decembrie 1989 le datoram faptul ca astazi suntem liberi; faptul ca astazi putem sa rostim in mod raspicat adevaruri incomode; faptul ca astazi putem sa ne traim credinta in mod nestingherit; faptul ca astazi au aceeasi valoare morala atat munca intelectuala, cat si munca fizica, fara sa ne conformam sloganurilor stupide si ilogice: „ne odihnim muncind” sau „noi muncim, nu gandim”; faptul ca astazi putem sa ne bucuram de beneficiile proprietatii private; faptul ca astazi ne putem apara (uneori partial, alteori integral) de cel care cauta sa ne invadeze intimitatea; faptul ca putem sa ne croim traiectul biografic conform structurii noastre sufletesti si intelectuale; faptul ca astazi putem afirma deschis si fara eufemisme ca regimul comunist a fost criminal, inuman si totalitar, distrugand destinele atator intelectuali care credeau in meritocratie, nu in „gandirea unica”, atator tarani care s-au opus colectivizarii fortate si transformarii lor din gospodari in muncitori socialisti, atator slujitori ai Bisericii care au indraznit sa deconspire uratenia si minciuna unui paradis terestru comunist fara Dumnezeu si care au deplans infernul ateismului militant si distrugator de biserici si suflete crestine; faptul ca astazi putem sa ne bucuram de beneficiile mobilitatii, marca cea mai vizibila si experimentata a libertatii de miscare; faptul ca astazi putem sa-i cinstim pe toti eroii, care, din cauza credintei lor in Hristos, a terorii psihice si fizice, a foametei, a frigului, a infometarii, a torturii fizice si morale, au devenit victime ale aparatului represiv comunist.
Din pacate, la 30 de ani de la caderea cortinei de fier, asa cum Churchill numea comunismul in 1946, nu avem inca deplina convingere ca a cazut si cortina de fier din mintile unor fosti sau actuali neocomunisti. A disparut ca regim represiv. Ca tentatie ideologica inca se misca destul de insidios printre noi, luand chipul nostalgicilor sau al simpatizantilor ideilor seculariste.
Sunt suficienti cei care, prin ostilitatea lor premeditata si prin intensitatea sonora a mesajelor seculariste, discrediteaza credinta si stigmatizeaza slujitorii Bisericii, chipurile, sub faldurile si legitimitatea dreptului la libertatea de constiinta. Sunt cei care manifesta reflexe totalitare, chiar daca blameaza regimurile represive. Sunt cei care vor sa controleze gandirea si limbajul. Daca ceva nu este conform calapodului lor mental, esti automat expediat in zona calificativelor degradante: medieval, retrograd si anti-occidental. Sunt cei care se incadreaza perfect in tipologia umana, descrisa extrem de realist de catre un intelectual contemporan: „El face legile, el le incalca. El corupe, el lupta cu coruptia. El promite, el insala. Orice zice, fie dezice, fie contrazice, in mod egal, fara sa urmeze alta regula decat interesul propriu. El ridica problemele, tot el le bagatelizeaza. Nu poate construi nimic, pentru ca totul, in ce face, e doar agitatie, e lipsa de plan, e incapacitate de sens, e neputinta de a proiecta”[3].
Va asigur ca nu pentru asa ceva au murit eroii Revolutiei din decembrie 1989. Ci pentru libertate si pentru credinta. Ori de cate ori subminam aceste valori fundamentale ale fiintei umane, nu facem altceva decat sa le maculam memoria si jertfa lor».
[1] Sorin Dumitrescu, Convorbiri cu o taranca, in revista „Transilvania” 3-4/1994, p. 48.
[2] Alain Bensançon, Eseuri despre lumea de astazi, traducere din franceza de Adina Cobuz, Bucuresti, Editura Humanitas, p. 154.
[3] Horia Roman Patapievici, Memoria divizata. Reflectii asupra comunismului: efectele lui si defectele noastre, in Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, O idee care ne suceste mintile, Bucuresti, Editura Humanitas, 2014, pp. 147-148.