joi, 30 mai, 2024

Dancila vorbeste despre ‘FAKE NEWS’ de Ziua libertatii presei – Ce mesaj le transmite ziaristilor

Distribuie:

Publicat:

Premierul Viorica Dăncilă le transmite jurnaliştilor, de Ziua libertăţii presei, prețuirea sa pentru munca și dedicarea de care dau dovadă. Potrivit şefului Executivului, informaţia riguros verificată, "imparţialitatea" şi "responsabilitatea" în diseminarea ştirilor sunt mai mult ca oricând necesare în condiţiile în care societăţile actuale se confruntă cu fenomenul de fake-news.

„Transmit tuturor jurnaliștilor, cu prilejul Zilei Mondiale a Libertății Presei, prețuirea mea pentru munca și dedicarea de care dau dovadă în transmiterea către cetățeni a informației corecte și obiective.

Jurnaliștii au un rol esențial în evoluția societății moderne, în apărarea valorilor și promovarea drepturilor omului, iar acest rol a devenit din ce în ce mai important odată cu diversificarea surselor de informare.

Informația riguros verificată, imparțialitatea și responsabilitatea în diseminarea știrilor sunt mai mult ca oricând necesare în condițiile în care societățile actuale se confruntă cu fenomenul de fake-news.

Le doresc jurnaliștilor și tuturor reprezentanților presei mult succes în activitatea lor și să găsească întotdeauna calea de a transmite cetățenilor informațiile corecte!”, este mesajul premierului.

 

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img