luni, 6 mai, 2024

Danemarca l-a convocat pe ambasadorul Iranului la Copenhaga intr-o afacere de divorturi religioase

Distribuie:

Publicat:

Ministerul Afacerilor Externe danez l-a convocat miercuri pe ambasadorul Iranului în Danemarca în urma dezvăluirilor din presă privind implicarea ambasadei în divorţuri religioase, informează AFP potrivit Agerpres.

 

"Nu vom accepta în niciun caz ca o ambasadă să fie implicată în afaceri contrare legii daneze – şi contrare valorilor noastre democratice fundamentale", a subliniat, într-un comunicat, şeful diplomaţiei daneze Jeppe Kofod.

Potrivit mass-media locale, mai multe femei musulmane au fost obligate în Danemarca să accepte acorduri de divorţ întocmite conform legii Sharia de către imami, iar un post de televiziune afirma marţi că ambasada iraniană era direct implicată într-o astfel de afacere ce datează din 2014.

"Genul de control religios de care am auzit vorbindu-se în mass-media nu-şi are locul în Danemarca", a insistat Kofod. "Iau foarte în serios informaţiile conform cărora ambasada iraniană contactează femei ce trăiesc aici pentru a face presiuni asupra lor, pentru ca actele de divorţ daneze să fie validate religios", a subliniat el.

Şefa guvernului danez, Mette Frederiksen, a reacţionat la sfârşitul lui septembrie la dezvăluirile din mass-media, subliniind că "Sharia nu-şi are locul în Danemarca". "Un imam nu trebuie să intervină deloc în divorţ", a scris ea pe contul său de Instagram.

Guvernul danez a anunţat că lucrează la un proiect de lege menit să penalizeze redactarea de contracte de divorţ religioase.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img