Există mai multe motive pentru care dansul este benefic sănătății. Ele pornesc de la faptul că este un bun exercițiu aerobic, dar contirbuie și la îmbunătățirea sănătății osoase, flexibilității și sănătății mintale.
„Dansul este antrenamentul suprem”, spune Julie Granger, antrenor și membru al Asociației Internaționale de Științe ale Sportului fondator și creator al Studioului Paris și Ballerina Body Training. Dansul nu numai că implică angajarea tuturor mușchilor, dar presupune și antrenarea inimii, toate acestea într-un mod distractiv, scrie everydayhealth.com
Stilul de dans pe care îl practici va influența cât de intens este un antrenament, dar aproape orice stil de dans aduce beneficii „Și dacă dansați în club sâmbătă seara, veți obține beneficii”, spune Julie Granger.
Stimulează sănătatea cardiovasculară
Ca și alte exerciții aerobice, dansul este excelent pentru îmbunătățirea funcției cardiovasculare. Un studiu publicat în 2016 în Jurnalul American de Medicină Preventivă a constatat că persoanele care s-au implicat în dansuri de intensitate moderată (definite în studiu ca dansuri care te fac să transpiri) au avut cu 46% mai puține riscuri de a dezvolta boli de inimă sau de a muri pe durata unei perioade de peste 10 ani de urmărire. În comparație, cei care merg pe jos la o intensitate moderată au avut cu 25% mai puține șanse de a suferi probleme de sănătate a inimii.
Studiul notează, de asemenea, aspectul social al dansului și relaxarea care vine odată cu el.