Debitul la intrarea în ţară a Dunării va fi în creştere în următoarele zile, peste media multianuală a lunii ianuarie

0
69

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea de 7.500 metri cubi/secundă (mc/s), peste media multianuală a lunii ianuarie, conform prognozei Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până pe 8 ianuarie 2022, conform agerpres.

"Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere pe toată durata intervalului de prognoză până la valoarea de 7.500 mc/s, situându-se peste media multianuală a lunii ianuarie (4.950 mc/s). În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere, exceptând prima zi a intervalului de prognoză, când vor fi în scădere uşoară la Tulcea", arată prognoza INHGA.

Pentru râurile din ţară, prognoza de specialitate arată că debitele medii zilnice vor fi în relativ staţionare pe toată durata intervalului de prognoză, însă sunt posibile creşteri mai importante de niveluri şi debite pe unele râuri mici din zonele de munte, ca urmare a efectului combinat al precipitaţiilor lichide, slabe cantitativ prognozate, şi cedării apei din stratul de zăpadă.

Hidrologii avertizează că în primele zile ale intervalului de prognoză, nivelurile se vor situa peste Cotele de Atenţie pe cursul inferior al Turului (sector îndiguit), ca urmare a propagării viiturii formate anterior.