miercuri, 29 mai, 2024

Delegaţia PE în Ucraina: ‘Dacă obiectivul lui Vladimir Putin e să ne testeze hotărârea sau să încerce să ne divizeze, atunci nu a reuşit’

Distribuie:

Publicat:

Dacă obiectivul preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, este să testeze hotărârea lumii occidentale sau să încerce să producă o divizare între statele membre UE şi NATO şi aliaţii şi partenerii lor, atunci nu a reuşit, a declarat marţi, la Kiev, Nathalie Loiseau, preşedinta Subcomisiei pentru securitate şi apărare (SEDE) a Parlamentului European (PE).

O delegaţie de nouă eurodeputaţi condusă de David McAllister (PPE), preşedintele Comisiei pentru afaceri externe (AFET) a PE, şi Nathalie Loiseau, preşedinta Subcomisiei pentru securitate şi apărare (SEDE), au efectuat o vizită de documentare în Ucraina care s-a încheiat marţi.

Cu prilejul vizitei, eurodeputaţii s-au întâlnit la Kiev cu înalte oficialităţi locale, printre care premierul Denis Şmîgal, preşedintele parlamentului, Ruslan Stefanciuk, parlamentari locali şi reprezentanţi ai organizaţiilor societăţii civile, dar au efectuat şi o deplasare la Mariupol, în estul Ucrainei, unde au avut contacte cu misiunea specială de monitorizare a OSCE din Ucraina şi misiunea UE de consiliere (EUAM), potrivit Agerpres.ro.

"Am decis din motive întemeiate să mergem nu doar la Kiev, să avem discuţii politice la nivel înalt, ci să vedem care este situaţia din teren. La Mariupol, un oraş foarte aproape de linia de contact, oamenii ştiu foarte bine ce înseamnă asta, armistiţiul este încălcat în fiecare săptămână", a declarat David McAllister, în cadrul unei conferinţe de presă de la Kiev.

El a spus că oamenii din Ucraina i s-au părut foarte preocupaţi de situaţie, dar în acelaşi timp hotărâţi şi calmi.

"Impresia noastră a fost că oamenii sunt foarte preocupaţi de situaţie, şi bineînţeles am văzut cea mai mare acumulare de trupe de decenii din Europa, şi ştim cu toţii care este miza. În acelaşi timp, am cunoscut oameni care sunt hotărâţi, pe de o parte, şi rămân calmi de cealaltă parte, ceea ce este extraordinar în aceste vremuri extraordinare, în acest moment de nesiguranţă. Am vorbit cu oameni care au spus că speră la ce-i mai bine, dar trebuie să fie pregătiţi pentru alte rezultate", a adăugat preşedintele Comisiei AFET a PE.

Întrebată dacă situaţia pe care a văzut-o în estul Ucrainei i-a adus aminte de războiul din 2008 din Georgia, Nathalie Loiseau, preşedinta SEDE, a reamintit că în estul Ucrainei este război din 2014 şi că "acest război nu a încetat niciodată", iar armistiţiul este încălcat în mod regulat.

"Deci oamenii ştiu ce înseamnă violenţa, atacurile şi ameninţările. Îmi amintesc şi implicaţiile diplomatice asupra statelor membre UE ale războiului din 2008 din Georgia. Există aceeaşi dorinţă de a fi parte a unei soluţii de dezescaladare de această dată în Ucraina. Nu există nicio îndoială în această privinţă", a spus eurodeputata franceză.

În ceea ce priveşte sancţiunile la care lucrează UE în cazul unei noi agresiuni ruse împotriva Ucrainei, David McAllister a spus că "toţi cei 27 de miniştri de externe au transmis acelaşi mesaj: suntem foarte clari că orice nouă agresiune militară a Rusiei împotriva Ucrainei va avea consecinţe masive şi costuri severe".

"După cum ştiţi asta include o gamă largă de măsuri restrictive sectoriale şi individuale care vor trebui adoptate nu doar la nivelul UE-27, ci şi în strânsă coordonare cu partenerii noştri internaţionali ca SUA, Canada şi Regatul Unit. Între timp, UE a accelerat activitatea pregătitoare în această direcţie şi aceasta este coordonată de Înaltul Reprezentant Josep Borrell şi de Comisia Europeană", a adăugat preşedintele Comisiei AFET a PE.

"Dacă obiectivul preşedintelui Rusiei este să testeze hotărârea lumii occidentale sau să încerce să ne divizeze, atunci nu a reuşit. Suntem mai uniţi, mai coordonaţi, au existat mai mult dialog şi schimburi de opinii în ultimele săptămâni şi zile decât s-a întâmplat de multă vreme. Deci există o analiză foarte unită a situaţiei. Situaţia este gravă şi suntem serioşi în modul în care răspundem. Preşedintele Rusiei trebuie să evalueze cu multă grijă că are foarte puţin de câştigat şi mult de pierdut dacă adoptă o postură militară agresivă faţă de Ucraina", a avertizat la rândul ei eurodeputata Nathalie Loiseau.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img