Chiar din perioada cand se afla in fruntea prefecturii judetului Vaslui, Eduard Andrei Popica, actual deputat in Parlamentul Romaniei, demara un proiect prin care la nivelul municipiului Vaslui, sa fie infiintat un centru de donare de sange, pana in acest moment, acest lucru desfasurandu-se doar la Barlad . Ieri, 9 martie, Punctul Mobil de recoltare a sangelui a fost deschis oficial in municipiul Vaslui pe strada 13 Decembrie .
„A fost deschis PunctulMobil de recoltare a sângelui la Vaslui
De astăzi, cetățenii din municipiul Vaslui și comunitățile limitrofe pot dona sânge la noul Centru Mobil de recoltare deschis în cartierul 13 Decembrie din municipiul reședință de județ, în apropiere de Spitalul Județean Vaslui.
Este un proiect de suflet al meu și al domnului președinte Dumitru Buzatu, încă din perioada în care am fost Prefect al Judetului Vaslui. Mă bucur că acest centru mobil și a început activitatea într-o perioadă în care există atâta nevoie de sânge, nu numai pentru spitalele din județ, ci pentru întreaga țară.
Sper să găsim cadrul legislativ, astfel încât personalul să fie angajat pentru acest centru de recoltare, astfel încât să mărim numărul donatorilor din municipiul Vaslui și comunele limitrofe.
Încă de astăzi, la Punctul Mobil de recoltare a sângelui a fost prezent un număr mare de persoane, aproximativ egal cu persoanele prezente la Centrul din Barlad.
Împreuna cu Consiliul Județean Vaslui, Primăria municipiului Vaslui și Spitalul Județean de Urgență Vaslui ne-am unit forțele și am reușit să amenajam și să dotam spațiul, astfel încât vasluienii să nu mai meargă până la Bârlad pentru a dona sânge. „