vineri, 19 aprilie, 2024

Diego Maradona, MARELE ABSENT de la Cannes

Distribuie:

Publicat:

Diego Maradona, care a suferit o accidentare la umăr, nu va fi prezent duminică seară pe covorul roşu de la Cannes cu ocazia premierei unui documentar despre viaţa şi cariera fostului fotbalist, a anunţat regizorul peliculei, potrivit AFP, conform Agerpres.

Fostul fotbalist argentinian, care antrenează în prezent o echipă D2 din Mexic, ''s-a accidentat la umăr şi se pare că va trebui să se opereze'', a declarat pentru AFP regizorul britanic Asif Kapadia, autorul documentarelor ''Senna'' şi ''Amy'', despre pilotul de Formula 1 Ayrton Senna, respectiv despre cântăreaţa Amy Winehouse.

Filmul, intitulat ''Diego Maradona'', vorbeşte despre anii petrecuţi de fotbalist la Napoli şi va fi proiectat de la ora 23:00 în afara competiţiei, în Palatul Festivalurilor.

Prezenţa fostului jucător, în vârstă de 58 de ani, care s-a luptat cu dependenţa de droguri după ce a cunoscut celebritatea, era unul dintre evenimentele cele mai aşteptate pe Croazetă.

Maradona a mai fost prezent pe covorul roşu în 2008 cu ocazia premierei documentarului realizat de Emir Kusturica, ''Maradona by Kusturica''.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img