Documente false descoperite de poliţiştii de frontieră ieşeni

0
64

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit asupra unor bărbaţi trei premise de conducere, documente ce s-au dovedit a fi false.

* În data de 01 octombrie a.c., în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în România, un bărbat cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani, pasager al unui autoturism înmatriculat în România.

* În data de 02 octombrie a.c., în acelaşi punct de trecere a frontierei, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pentru a ieşi din România, un cetăţean din Republica Moldova, în vârstă de 23 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unor controale amănunţite, ocazie cu care au fost descoperite  asupra celor doi bărbaţi trei premise de conducere.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor în cauză, colegii noştri au efectuat verificări specifice, ocazie cu care au stabilit faptul că acestea nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, fiind false.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.