Din nefericire, o veste tristă pentru fanii emisiunii Chefi la cuțite, produsă și difuzată de Antena 1. S-a stins din viață unul dintre cei mai apreciați bucătari care au trecut pragul acestei emisiuni. Vestea s-a răspândit rapid în mediul online.
Doliu la Chefi la cuțite
A murit unul dintre bucătarii care au participat la sezonul 2019 al emisiunii Chefi la cuțite. Este vorba despre Lino Bucci. Anunțul trist cu privire la trecerea sa în neființă a fost făcut de către fiica sa, prin intermediul unui mesaj de pe rețelele de socializare. Bucătarul italian era căsătorit cu o româncă, iar împreună cei doi aveau două fiice: Mayla și Chiara. O vreme, Lino și soția sa, Felicia, au condus un restaurant în România, timp de 20 de ani, după care au renunțat la tot și au luat-o de la zero în Italia.
Imediat după ce acest mesaj a apărut pe Facebook, toți cei care l-au cunoscut pe bucătar, sau o știu pe fata lui, care i-a urmat pasiunea și a transformat-o la rândul ei în profesie, le-au transmis condoleanțe.
Mayla fiti puternice! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Aveti grija de mama voastra! Sunt cu sufletul alaturi de voi ca in persoana nu pot fi…/Dumnezeu să-l ierte și să-l țină veșnic în Dreapta Sa! Adio, prieten drag…Condoleanțe, fetelor, sunt alături de voi în tot ceea ce simțiți acum…, sunt câteva dintre mesajele primite de fiica celebrului bucătar.
Lino Bucci – un bucătar desăvârșit
În 2019, Lino Bucci a fost unul dintre concurenții Chefi la cuțite. El nu s-a prezentat oricum în fața celor trei chefi, ci împreună cu soția și cele două fiice ale lui. Familia Bucci a pregătit un preparat care i-a impresionat pe chef Cătălin Scărlătescu, chef Florin Dumitrescu și chef Sorin Bontea.
Este vorba despre o rețetă specială de ou în două consistențe cu fondue de parmezan, fructe de pădure și crumble și una de Lemon Fiction, un desert deosebit. Familia Bucci a mers la sigur cu aceste două rețete și i-au cucerit atunci pe jurați.