Ed Sheeran a fost numit artistul deceniului. Organizaţia britanică Official Charts Company l-a numit pe celebrul cântăreţ artistul deceniului.
Acesta a reuşit să ajungă de 12 ori pe prima poziţie în topurile single-urilor şi albumelor între anii 2010 şi 2019.
Artistul britanic s-a menţinut cel mai mult timp pe primul loc al ambelor clasamente în ultimul deceniu. A reuşi să se menţină 79 de săptămâni în total pe poziţia fruntaşă.
Ed Sheeran a devenit al treilea artist care primeşte din partea Official Charts Company premiul pentru stabilirea unui astfel de record.
Ed Sheeran a fost numit artistul deceniului
Hitul ”Shape Of You” a fost numit ”cântecul deceniului” după ce s-a menţinut timp de 14 săptămâni pe prima poziţie în top. Compoziţia se numără printre cele trei piese ale artistului britanic aflate pe primele cinci poziţii ale celor mai bine vândute melodii ale deceniului.
Pe poziţia secundară a acestui clasament se află piesa ”Uptown Funk” (Mark Ronson ft Bruno Marş), urmată de ”Thinking Ouţ Loud” (Sheeran).
”Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut în ultimii zece ani, în special fanilor mei uimitori. În cinstea următorilor zece!”, a declarat Ed Sheeran, citat de Press Association.
Martin Talbot, director executiv în cadrul Official Charts Company, remarca:
”Ed a dominat clar acest deceniu şi este un beneficiar demn al acestui nou premiu uimitor. La începutul deceniului era un tânăr de 18 ani puţin cunoscut (deşi foarte apreciat) din Suffolk. De atunci catalogul său de realizări a devenit cu adevărat remarcabil. Astăzi, el şi-a stabilit ferm locul printre superstarurile mondiale de cel mai înalt nivel”.