La mai puţin de trei luni până la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a început mutarea sa de la Londra la Amsterdam, informează miercuri dpa şi France Presse, potrivit Agerpres.
Ministrul olandez al sănătăţii, Bruno Bruins, a deschis miercuri noul sediu provizoriu al EMA la Amsterdam. În timpul unei ceremonii calificate ca "festivă" de guvernul olandez, el a oferit, simbolic, directorului executiv al EMA, Guido Rasi, o pereche de saboţi tradiţionali olandezi de lemn.
"Primul pas important a fost finalizat şi sigilat (…). Putem începe să lucrăm la viteză maximă pe 29 martie", data oficială a Brexitului, a declarat Rasi la ceremonie.
Mutarea este o consecinţă a retragerii Marii Britanii din UE, programată pentru 29 martie.
Aproximativ 850 de angajaţi ai EMA sunt aşteptaţi să se mute în Olanda împreună cu familiile lor.
Ei vor lucra iniţial într-o clădire cu 11 etaje din vestul oraşului, dar noul cartier general al EMA se construieşte în prezent în centrul financiar şi ar trebui să fie gata în noiembrie. Costul noului sediul al EMA este evaluat la 300 milioane de dolari.
EMA, cu sediul la Londra din 1995, este autoritatea de reglementare a UE pentru calitatea şi siguranţă medicamentelor.
După referendumul britanic din 2016 în favoarea Brexitului, mai multe oraşe ale UE au cerut să găzduiască noul său sediu, printre care Amsterdam şi Milano.
După un vot strâns în noiembrie 2017, Amsterdam a învins Milano. Oraşul lombard a contestat rezultatele.