Rusia a acuzat miercuri Japonia de creşterea tensiunii în problema Insulelor Kurile, odată cu apropierea vizitei premierului nipon, Shinzo Abe, care urmează să discute cu preşedintele rus, Vladimir Putin, despre acest diferend teritorial datând din Al Doilea Război Mondial, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Problema celor patru insule Kurile de Sud, numite de Japonia Teritoriile de Nord şi anexate de Uniunea Sovietică în 1945, a împiedicat cele două ţări să semneze până în prezent un tratat de pace.
Ministerul rus de Externe a informat că l-a convocat pe ambasadorul nipon la Moscova pentru a i se aduce la cunoştinţă că Rusia consideră o serie de recente declaraţii japoneze ca o "tentativă de a creşte artificial tensiunea" asupra chestiunii acestui tratat.
Ministerul a citat mai multe declaraţii japoneze privind necesitatea de a-i pregăti pe locuitorii Insulelor Kurile de restituirea insulelor către Japonia, abandonarea cererilor de despăgubire din partea Rusiei a foştilor locuitori japonezi sau a premierului Shinzo Abe, potrivit căreia 2019 ar urma să fie anul unei soluţii în problema tratatului de pace.
"Asemenea declaraţii deformează grosolan principiul care a fost convenit între liderii Rusiei şi Japoniei pentru pentru accelerarea procesului de negociere" şi "dezorientează" opinia publică din cele două ţări, a adăugat ministerul.
Diplomaţia rusă reproşează Japoniei că doreşte "să impună propriul scenariu" asupra modului în care s-ar putea rezolva diferendul.
Poziţia Moscovei în problema Kurilelor este neschimbată că Japonia trebuie să accepte consecinţele celui de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv suveranitatea Rusiei asupra insulelor, a subliniat ministerul.
Premierul japonez, Shinzo Abe, este aşteptat în Rusia în jurul datei de 21 ianuarie pentru întrevederi cu Vladimir Putin, potrivit agenţiilor ruse de presă.