luni, 20 mai, 2024

El este cel mai tanar soldat de la defilarea nationala. E «militar» la 11 ani

Distribuie:

Publicat:

Fiti cu ochii pe el la parada de 1 Decembrie! Stefan Stanciulescu este cel mai tanar soldat de la defilarea nationala: are 11 ani si poarta uniforma militara. El va pasi cadentat pe sub Arcul de Triumf, alaturi de membrii Asociatiei ”Traditia Militara”.

Nu ratati parada nationala de 1 Decembrie! Va fi un eveniment de care va veti aminti toata viata. Si elevul Stefan Stanciulescu, de 11 ani, va fi prezent. El va defila mandru pe sub Arcul de Triumf, alaturi de alti 4.000 de militari romani si straini.

”Sincer, nu stiu sa va spun de ce indragesc uniforma militara. Asa am fost de mic. Mi-au placut armele, uniformele. Am prin casa tot felul de caschete, pusti, sabii si imi  place sa dau onorul. Intr-o zi, am fost cu tata la Muzeul Militar si am vazut cum faceau instructie niste soldati imbracati in uniforme din Primul Razboi Mondial. Mi-au placut mult si m-au primit si pe mine in detasamentul lor. Am fost cu ei la diverse actiuni, dar din pacate sunt prea mic si nu pot sa plec in strainatate, cum mi-as dori. Si la scoala sunt un elev bun: am numai 9 si 10, pana acum. Cand voi fi mare, vreau sa intru in Armata, dar nu vreau sa merg la razboaie, ci sa fiu medic”, ne-a spus Stefan Stanciulescu, cel mai mic soldat de la parada de Ziua Nationala.

Baiatul este membru al Asociatiei ”Traditia Militara” si va defila cu alte 40 de persoane. ”Nu suntem toti militari de profesie. Mie, de pilda, mi se spune «colonel», dar sunt director operativ la aeroport. Vor defila un colonel de rachete si un comandor de aviatie, dar ca soldati de rand. Vor veni si colegi din Franta, din Austria. Am participat la multe evenimente din tara si strainatate, incepand din anul 2004. Deviza noastra este Onoare si Traditie”, ne-a declarat comandantul asociatiei, Mircea Stoica, decorat de catre presedintele Italiei cu Ordinul Steaua Italiei in grad de cavaler.

Flash news

Bucuresti. In Capitala, parada va incepe la ora 10 si se va sfarsi in jurul orei 13.00. Peste 4.000 de militari vor trece pe sub Arcul de Triumf pe 1 Decembrie, de Ziua Nationala a Romaniei si a Centenarului Marii Uniri. La parada vor participa  pentru prima data detasamente care amintesc de traditiile poporului roman, de luptele duse in timpul Primului Razboi Mondial. In acest an, la parada militara vor participa in jur de 500 de militari straini constituiti in 21 de detasamente din 20 de tari, un numar de peste 200 de mijloace tehnice ale Armatei Romaniei si de la tarile partenere si aliate. Vor zbura pe deasupra Arcului de Triumf in jur de 50 de avioane, de mijloace aeriene si in finalul paradei militare va defila cavaleria Jandarmeriei si in premiera un detasament de voluntari, cavaleria MApN.

Alba Iulia. In timpul ceremoniei militare organizata la Alba Iulia vor fi executate 21 de salve de artilerie si vor participa 1.600 de militari, 150 mijloace tehnice si 23 de aeronave. Mijloacele tehnice cuprind radare mobile si rachete antiaeriene.

Trenul regal. De Ziua Nationala, trenul regal cu locomotiva cu aburi originala ii va duce la Alba Iulia, intr-o calatorie istorica, pe Majestatea Sa Custodele Coroanei Margareta si principele Radu, alaturi de membri ai familiei regale. Acestia vor participa sambata, la ora 10.00, la un Te Deum oficiat la Catedrala Incoronarii de la Alba Iulia, iar de la ora 15.30, la ceremonia militara din Bulevardul 1 Decembrie 1918

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img