Eurofobul britanic Nigel Farage şi-a pierdut joi emisiunea zilnică de la un post de radio naţional, LBC, după ce a comparat doborârea statuii unui comerciant de sclavi în timpul unei manifestaţii antirasiste în Anglia cu acţiunile talibanilor, relatează AFP.
"În urma discuţiilor cu el, Nigel s-a retras de la LBC imediat", a anunţat postul de radio pe Twitter, precizând că înţelegerea contractuală cu şeful Partidului Brexit şi cu fostul şef al mişcării anti-imigraţie UKIP ajungea la final "în scurt timp".
'The Nigel Farage Show', o emisiune de două ore difuzată de cinci ore pe săptămână, se va încheia, prin urmare, după ce moderatorul său, zeflemitor şi amator de provocări şi atacuri, a făcut comentarii considerate deplasate în timpul unei emisiuni de televiziune weekendul trecut.
Nigel Farage l-a intervievat în special pe preşedintele american Donald Trump în octombrie, în plină campanie pentru alegerile legislative britanice.
Întrebat despre manifestanţii antirasişti care au doborât duminică şi apoi au aruncat în portul din Bristol o statuie a lui Edward Colston – un comerciant de sclavi africani care a trăit la sfârşitul secolului al 17-lea -, el i-a comparat cu talibanii care au doborât în 2001 statui vechi cu Buda în Afganistan.
"Talibanilor le place să arunce în aer şi să distrugă monumentele istorice dintr-o altă eră, cu care nu sunt de acord", a declarat Nigel Farage într-un interviu televizat, provocând reacţii puternice.
"Ce am văzut în acest weekend este exemplul cel mai înspăimântător al legii gloatei", a adăugat el, în contextul în care acţiunea a lansat o dezbatere la scară naţională privind viitorul altor statui considerate ca simboluri ale trecutului colonialist britanic.
Farage nu a comentat deocamdată plecarea sa.
Într-o postare de joi de pe Twitter, eurofobul de 56 de ani a distribuit un video care arată o aparentă agresiune asupra a doi poliţişti la Londra, denunţată de Ministerul de Interne, afirmând în comentariu că este "rezultatul urii faţă de poliţie".
Partidul Brexit al lui Farage a terminat primul alegerile europene în 2019, concentrându-şi campania asupra chestiunii unice a ieşirii din UE.
De când Marea Britanie a ieşit efectiv din UE la 31 ianuarie, sprijinul pentru această formaţiune a scăzut semnificativ în rândul alegătorilor britanici.AGERPRES