Fratele lui Bercea Mondial, primarul si contabila Primariei Daneti, arestati preventiv

0
87

Fratele lui Bercea Mondial, Vasile Anghel, zis Amar General, primarul comunei doljene Daneti si contabila primariei au fost arestati preventiv, miercuri, pentru 30 de zile, fiind acuzati ca prin afacerile pe care le-au derulat au inselat statul cu peste 360.000 de lei.

 Cei trei, Vasile Anghel, primarul comunei doljene Daneti, Constantin Spiridon, si contabila primariei aceleiasi comune, sunt cercetati pentru fals intelectual, uz de fals, abuz in serviciu si complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice.

Vasile Anghel, zis Amar General, fratele lui Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, a fost adus, miercuri la pranz, la Judecatoria Criaova pentru a fi prezentat in fata magistratilor cu propunerea de arestare preventiva, alaturi de primarul comunei Daneti, Constantin Spiridon, si de contabila primariei Daneti.

„Nu sunt vinovat de nimic, am mai fost judecat in dosarul asta, nu e nimic nou, nu am facut nimic”, a declarat Vasile Anghel la intrarea in Judecatoria Craiova.

Aceeasi atitudine a avut-o si primarul comunei doljene Daneti, care si-a sustinut nevinovatia.

Marti seara, cei trei au fost retinuti pe 24 de ore pentru fals, uz de fals, abuz in serviciu in forma continuata si complicitate la abuz in serviciu, dupa ce anchetatorii au stabilit ca acestia au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 361.627 lei.

Miercuri, dupa cateva ore de audieri, magistratii Judecatoriei Craiova au decis sa emita mandate de arestare preventiva pentru 30 de zile pe numele celor trei.