Tensiunea intraoculara este rezultatul starii de echilibru dintre continutul ochiului si elasticitatea peretilor sai, deci ea asigura componentelor interne ale globului ocular conditiile necesare unei functionari optime. Presiunea intraoculara variaza intre anumite limite fiziologice, care daca sunt depasite au repercusiuni asupra aparatului optic si asupra metabolismului ocular perturband functionarea normala a vederii.
Limitele normale ale tensiunii intraoculare sunt intre 10 si 21 mmHg, cu un maxim dimineata si un minim catre seara.
Hipertensiunea intraoculara este considerata o tensiune mai mare de 21 – 22 mmHg; se descopera de cele mai multe ori intamplator, fiind o afectiune lipsita de simptome. Cu alte cuvinte este foarte important ca pacientul sa faca o consultatie de rutina intr-un cabinet de oftalmologie, unde sa i se poata masura si tensiunea intraoculara. De multe ori pacientii se prezinta pentru dureri de cap, senzatie de jena oculara, dar aceste simptome nu sunt legate de hipertensiunea intraoculara in sine, ci pur si simplu fenomenele coincid.
De ce trebuie masurata tensiunea intraoculara? E chiar absolut necesar? Raspunsul este : DA ! Hipertensiunea intraoculara poate da nastere unor complicatii grave. Aproximativ 10 – 20 % dintre cazurile de hipertensiune intraoculara degenereaza in glaucom. In afara de cresterea tensiunii intraoculare oculare peste limita de 22 mmHg, variatiile tensionale peste 5 – 6 mmHg in cursul zilei ca si diferente de 5 – 6 mmHg intre cei doi ochi, chiar daca tensiunea fiecaruia dintre ei este in limite normale, sunt considerate patologice.
S-a constatat ca exista oameni cu hipertensiune intraoculara, care nu au modificari ale nervului optic, nu au modificari caracteristice glaucomului. In acest caz, afectiunea lor nu este glaucom, ci doar hipertensiune intraoculara. Mecanismele prin care apare hipertensiunea intraoculara nu sunt foarte bine cunoscute. Cert este ca se produce un dezechilibru intre productia de umor apos, de lichid care se produce permanent in ochi, si eliminarea lui. Umorul apos este in permanenta eliminat. Rata lui de eliminare scade sau productia de umor apos creste, iar posibilitatile de eliminare nu mai fac fata acestui mecanism si atunci se acumuleaza in interiorul ochiului. Astfel creste tensiunea intraoculara.
Exista si o serie de factori care pot influenta masurarea acestei tensiuni intraoculare, precum grosimea corneei, adica partea transparenta care acopera irisul. Daca aceasta este mai groasa atunci tensiunea intraoculara masurata va fi mai mare decat cea reala, daca este mai subtire, tensiunea intraoculara va fi mai mica. Hipertensiunea intraoculara nu modifica vederea decat in momentul in care ea se transforma in glaucom. Glaucomul reprezinta o neuropatie optica cronica, bilaterala, progresiva si multifactoriala avand ca rezultat pierderea fibrelor ganglionare retiniene. Afectarea nervului optic determina, implicit, pierderi de camp vizual, iar in felul acesta vederea scade progresiv. Daca nu se iau masuri se ajunge chiar si la orbire, in urma aparitiei glaucomului.
Riscul de hipertensiune intraoculara creste odata cu varsta, pentru ca este mai probabil ca mecanismele de eliminare a umorului apos sa fie perturbate odata cu avansarea in varsta. La persoanele cu tulburari circulatorii, deci cu boli cardiovasculare, poate creste riscul aparitiei hipertensiunii intraoculare.La copii hipertensiunea intraoculara este, de cele mai multe ori, asociata cu glaucomul juvenil sau congenital. Numai in felul acesta se diagnosticheaza hipertensiunea intraoculara la copii, insa cazurile acestea sunt extrem de rare.
Hipertensiunea intraoculara nu se trateaza in toate cazurile, ci doar in momentul in care se constata riscul de a se transforma in glaucom. Daca acest risc este unul ridicat, atunci se prefera ca boala sa se trateze chiar din stadiul de hipertensiune intraoculara, pentru a evita complicatiile. In momentul in care survine glaucomul, iar nervul optic sufera modificari, acele modificari sunt ireversibile.