sâmbătă, 4 mai, 2024

Incep lucrarile de construiere a unui nou pod rutier la Crasna . Prefectul multumeste deputatului Aurel Caciula – FOTO

Distribuie:

Publicat:

CNAIR, prin DRDP Iași, a ajuns în faza de finalizare a procedurii de atribuire a contractului privind proiectarea și execuția noului pod de la Crasna, situat pe DN 24, km 105+678, județul Vaslui.  

Valoarea estimată a contractului este de 4.292.660 lei fără TVA, iar atribuirea s-a realizat prin procedura de licitație deschisă online, pe criteriul „prețul cel mai scăzut”.

În urma analizei ofertelor, câștigătoare a fost desemnată cea depusă de Asocierea SC GEIGER Transilvania SRL (în calitate de lider) – SC Pod-Proiect SRL, cu prețul de 3.789.394,47 lei, fără TVA, celălalt ofertant fiind SC LUCONSA BM SRL. Termenul de finalizare a lucrărilor este de 12 luni de la data semnării ordinului de începere, din care 3 luni proiectarea și 9 luni execuția, ofertantul câștigător asigurând o perioadă de garanție a lucrărilor de 60 de luni de la data recepției.

“Menționăm că podul de la Crasna traversează pârâul Lohan, iar prin studiul de fezabilitate anterior s-a propus construirea unui pod nou, cu o deschidere de 27 m (lungime totală de 32,10 m), cu suprastructură din grinzi de beton precomprimat. Podul va fi prevăzut cu o lățime a părții carosabile de 7,80 m și două trotuare a câte 1,50 m lățime, fiecare. Sectorul de drum pe care este amplasat obiectivul de investiții face legătura între municipiile Bârlad și Vaslui” au declarat reprezentanții instituției.

Momentan, circulația pe sectorul de drum menționat se desfășoară pe o variantă provizorie, în condițiile în care vechiul pod, construit din grinzi metalice cu zăbrele, a fost exploatat până în anul 2009.

În continuare, după atribuirea contractului de lucrări, urmează semnarea contractului cu asocierea câștigătoare a licitației și a ordinului de începere a lucrărilor.

"A fost o promisiune făcută de mine la început de mandat și susținută de guvern in integralitate. De mai bine de 20 de ani au existat doar promisiuni la fel ca și in cazul multor alte obiective reabilitate de Guvernarea actuala. Mulțumesc deputatului Aurel Caciula pentru implicare și Guvernului României pentru efortul depus. " declara Eduard Popica – prefectul judetului Vaslui

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img