Indonezia: Bilantul victimelor cutremurului urmat de un tsunami a crescut la 1234 de morti

0
84

Bilanţul victimelor cutremurului urmat de un tsunami, în urmă cu aproape cinci zile, pe Insula indoneziană Sulawesi, a crescut la 1234 de morţi, a anunţat marţi agenţia indoneziană de gestionarea catastrofelor naturale, relatează AFP, scrie news.ro.

Un bilanţ anterior anunţa 844 de morţi.

În faţa amplorii catastrofei, Indonezia a cerut luni ajutor internaţional.

ONU estimează că 191.000 de persoane au nevoie de un ajutor umanitar imediat.

Uniunea Europeană (UE) a anunţat duminică deblocarea sumei de 1,5 milioane de euro ca ajutor umanitar.

Preşedintele indonezian Joko Widodo a efectat o vizită la faţa locului, pentru a observa o mobilizare militară în ajutorul populaţiei.

El a cerut militarilor ”să fie pregătiţi să acţioneze zi şi noapte la evacuări” şi să ajute populaţia.