duminică, 5 mai, 2024

Intră în vigoare de la 1 mai în toată România! Nicolae Ciucă a anunțat decizia momentului

Distribuie:

Publicat:

Noi informații despre pachetul de măsuri sociale dedicat românilor. Premierul Nicolae Ciucă a făcut declarații într-o conferință de presă la care a participat alături de liderii de coaliție. Iată ce presupune acest pachet de măsuri sociale și când vor intra ele în vigoare.

Premierul României despre pachetul de măsuri sociale

Luni, 12 aprilie 2022, liderii de coaliție, în frunte cu premierul României, au susținut o conferință de presă în care au explicat ce reprezintă acest pachet de măsuri sociale adresat românilor. Se numește Sprijin pentru România și va intra în vigoare începând cu data de 1 mai 2022. Din spusele premierului aflăm că unele dintre măsuri vor fi aplicate până la finalul acestui an, în timp ce altele pot fi aplicate și în 2023.

De asemenea, pachetul conține măsuri de sprijin pentru companii, precum și măsuri de sprijin pentru români – pachet social.

În acest pachet avem măsurile care vizează sprijinirea cu până la 400.000 de euro a companiilor care au suferit sau suferă de pe urma acestor creşteri ale preţurilor la energie sau cele care sunt afectate de contextul regional, a precizat premierul.

Măsurile care vizează pachetul social vor continua şi în anul viitor. Premierul României a precizat că toate acestea urmează să fie agregate în funcţie de măsurile care urmează să fie luate în continuare la nivelul UE şi bugetul pentru anul viitor.

Declarații pe acest subiect a făcut și liderul Partidului Social Democrat. Marcel Ciolacu a spus că planul cu măsurile de sprijin pentru populație are o valoare de 17,3 miliarde de lei și că această sumă nu afectează alocările bugetare pentru investiții.

Cine va beneficia de măsurile sociale din planul Sprijin pentru România

Potrivit guvernanților, beneficiarii măsurilor sociale vor fi românii cu venit mediu sub 600 de lei, pensionarii cu venituri mai mici de 1.500 de lei, persoanele cu dizabilităţi, românii care au credite la bănci, cei care sunt plătiți cu salariul minim pe economie, persoanele cu venit minim garantat, elevii cu burse sociale, pacienții din spitale și angajaţii care primesc tichete de masă.

De asemenea, elevii care primesc burse sociale vor beneficia de vouchere de 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite şi haine.

Familiile cu cel puţin 2 copii sau familiile monoparentale cu venit mai mic de 600 lei/lună, pensionarii cu venit mai mic de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat, și cele cu dizabilităţi vor primi vouchere pentru alimente de bază de 50 de euro la fiecare două luni.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img