Investigatiile care depisteaza la timp bolile de inima

0
28

Obiceiul de a merge la controale medicale regulate, mai ales daca ne incadram in categoria de risc pentru afectiuni cardiovasculare, este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le putem face pentru sanatatea inimii.„Multe persoane ignora simptomele cardiace si amana controlul medical pana cand ajung in situatii critice. Infarctul, boala coronariana, insuficienta cardiaca sunt complicatii ale unor afectiuni ce ar fi putut fi depistate la timp si tratate corespunzator. Iata o parte din investigatiile ce pot fi recomandate de medicul specialist pentru a preveni complicatiile cardiace: 

Analize de sange pentru monitorizarea valorii tensiunii, a nivelului colesterolului si a trigliceridelor, care indica riscul aterosclerozei. De asemenea, valorile anormale ale proteinei C reactive indica prezenta unei inflamatii in organism. 

Electrocardiograma  – EKG – probabil cea mai cunoscuta investigatie cardiaca, indicata pentru evaluarea activitatii electrice a inimii si depistarea eventualelor aritmii  – orice modificare a ritmului cardiac normal.

Radiografia toracica si tomografia computerizata sunt investigatii de tip imagistic si se realizeaza numai la recomandarea medicului specialist. Tehnologiile avansate permit vizualizarea detaliata a aspectului inimii si permit identificarea oricaror modificari, pentru a putea stabili un diagnostic corect si calea de tratament adecvata. 

Angiografia este cea mai buna investigatie pentru vizualizarea vaselor de sange si evaluarea modului in care se realizeaza circulatia sangelui. Permite depistarea blocajelor de la nivelul arterelor, anevrismelor si a malformatiilor vasculare. „Depistarea precoce a problemelor de inima este vitala pentru mentinerea lor sub control, cu ajutorul medicatiei sau interventiilor medicale moderne, precum angioplastia, bypass-ul coronarian sau implantul de stimulator cardiac. Nu ignorati semnalele de alarma transmise de inima si respectati indicatiile cardiologului, pentru a preveni complicatiile ce ar putea duce la deces“, este sfatul medicului Bogdan Mut, medic cardiolog cu competente in cardiologia interventionala la Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica. De asemenea, pacientii care au suferit deja un infarct sau o interventie chirurgicala cardiaca trebuie sa urmeze un program de recuperare cardiovasculara, pentru prevenirea recidivelor, prelungirea sperantei de viata si imbunatatirea calitatii vietii. sursa: adevarul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.