sâmbătă, 4 mai, 2024

Jean-Claude Juncker recunoaste DEZASTRUL mandatului sau in fruntea CE: ‘Am rezolvat problema? Nu!’

Distribuie:

Publicat:

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, miercuri, la Sibiu, că în mandatul său a făcut ceea ce a promis și că în mandatul viitor va lupta pentru o Uniune Europeană care să deschidă granițele pentru cei care au nevoie, informează Mediafax.

„Am făcut ce am promis, dar ideea e că nu puteam lăsa singure Italia și Grecia și le-am sprijinit și financiar. Am rezolvat problema? Nu! Pentru că asta va fi o problemă care va continua. Noi ca europeni nu avem dreptul de interzice pe cei care vin de departe, pentru că sunt persecutați. Mereu voi lupta pentru o UE care deschide granițele, nu pentru toată lumea, ci pentru cei mulți care au nevoie”, a spus Jean-Claude Juncker, la Sibiu, întrebat dacă e mulțumit de mandatul care se încheie la Comisia Europeană și despre modul cum UE a rezolvat problema migrației.

Potrivit acestuia, când a preluat funcția de președinte al Comisiei Europene, una dintre prioritățile sale a fost migrația. „Când am preluat funcția ca președinte al Comisiei și m-am prezentat Parlamentului European, una dintre prioritățile pe care le-am menționat, la fel ca în campania electorală din 2014, a fost migrația. Cererea mea principală a fost să facem față problemei migrației împreună, cu solidaritate. A fost nevoie de timp să conving țările. Dar în octombrie 2015, miniștrii Consiliului au luat o decizie privind relocarea (imigranților-n.red.) și a funcționat. Toți cei eligibili de relocare au fost relocați. Zeci de mii de refugiați au fost relocați. Am redus numărul refugiaților ilegali. În 2015 am avut peste un milion de oameni, nefericiți, persecutați. Cifrele au scăzut cu 80% în zona Mediteranei. Trebuie să fim atenți la asta”, a mai spu Juncker.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și președintele României, Klaus Iohannis, participă, la Sibiu, la dezbaterea „Dialogul cetățenesc”, eveniment organizat de către Comisia Europeană, în contextul Summit-ului care va avea loc, joi, la Sibiu.

Pe aceeași temă

Cele mai citite

spot_img